Știri de ultima orăActualitateTrei nave comerciale, lovite de drone în apropierea gurilor Dunării. România cere sprijinul aliaților

Trei nave comerciale, lovite de drone în apropierea gurilor Dunării. România cere sprijinul aliaților

Trei nave comerciale, aflate în apropierea gurilor Dunării, au fost lovite de drone în cursul serii de sâmbătă. Incendiile izbucnite la bord au fost stinse de echipaje, iar autoritățile nu au raportat victime. Ministrul Apărării, Radu Oprea, a anunțat că va discuta situația de securitate din Marea Neagră cu omologii săi europeni, la reuniunea de la Bruxelles.

Trei nave comerciale aflate în apropierea gurilor Dunării au fost lovite de drone în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma impacturilor au izbucnit incendii la bordul vaselor, însă echipajele au reușit să le stingă. Nu au fost înregistrate victime.

Ministrul Apărării, Radu Oprea, a anunțat că va aduce în discuție situația de securitate din Marea Neagră la reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene, programată marți și miercuri, la Bruxelles.

„Trei nave au fost lovite aseară (sâmbătă seară – n.r.) în apropierea gurilor Dunării. Din fericire nu au fost victime, iar incendiile izbucnite au fost ținute sub control de echipaje. Garda de Coastă, alte instituții românești au fost în contact permanent cu echipajele pentru a interveni în caz de nevoie. Avioanele F16 au decolat, executând misiunile încredințate. Și totuși dronele au lovit vasele sub diverse pavilioane: Evia Petrol V, Marsol și Ali Najafov”, a scris ministrul, duminică, într-o postare pe Facebook.

Oprea a precizat că România are nevoie de sprijinul aliaților pentru supravegherea spațiului aerian și pentru consolidarea capacităților de apărare împotriva dronelor.

„Voi aduce pe masa discuțiilor situația din Marea Neagră. Avem nevoie de solidaritatea aliaților manifestată prin patrularea cu avioane de observare, de echipamente pentru lupta antidronă. În acest context, am avut întâlniri cu compania Thales care ne furnizează radarele Gap Filler și pe care le vor livra mai devreme. Dotare, pregătire, schimb de informații, cooperare sunt prioritățile MAPN, dar și diplomație pentru a găsi răspunsuri rapide la noile provocări”, a transmis ministrul.

Trei nave, lovite în apropierea Sulinei

Primul incident a fost raportat în jurul orei 21.10. Petrolierul Evia Petrol V, care naviga sub pavilion grec, a fost lovit de o dronă la aproximativ patru mile marine est-sud-est de Sulina. În urma impactului, la bordul navei a izbucnit un incendiu.

Aproximativ 35 de minute mai târziu, în jurul orei 21.45, a fost lovit și vrachierul Marsol, aflat la circa cinci mile marine sud-est de Canalul Sulina. Și în acest caz, impactul a provocat un incendiu la bord.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, echipajele celor două nave au reușit să stingă incendiile. Nu au fost raportate victime.

Un al treilea incident a fost semnalat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică. Nava comercială Ali Najafov a anunțat că a fost lovită de o dronă în apropierea gurilor Dunării. În urma impactului a izbucnit un incendiu, stins ulterior de echipaj.

Alertă în județul Tulcea

În aceeași seară, autoritățile au transmis mesaje de avertizare pentru locuitorii din județul Tulcea, după ce sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat ținte aeriene la est de Insula Șerpilor și la sud-est de Sulina.

Populația a fost avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor resturi de drone și a fost îndemnată să respecte recomandările autorităților.

Cele trei incidente readuc în atenție riscurile de securitate din zona de nord-vest a Mării Negre, în apropierea apelor teritoriale românești, și necesitatea consolidării supravegherii aeriene și a capacităților de apărare împotriva dronelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS