Un bărbat de 36 de ani, din comuna Catane, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției. Acesta ar fi acroșat o femeie de 48 de ani într-o intersecție din Băilești, după ce nu ar fi respectat indicatorul „Stop”, apoi și-ar fi continuat drumul.
Accidentul s-a produs în data de 5 noiembrie, pe strada Independenței, la intersecția cu strada Revoluției din municipiul Băilești. Polițiștii au fost sesizați cu privire la eveniment și s-au deplasat de urgență la fața locului.
Din primele cercetări a reieșit că femeia, în vârstă de 48 de ani, ar fi fost acroșată de un autoturism al cărui șofer nu ar fi respectat semnificația indicatorului „Stop”. După impact, conducătorul auto ar fi plecat, fără să fie identificat la locul accidentului. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.
Șoferul a fost identificat și reținut
În urma cercetărilor și a activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat conducătorul auto: un bărbat de 36 de ani, din comuna Catane.
Acesta a fost dus la audieri, iar în baza probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul zilei, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Citeşte şi: Atac armat în centrul Cracoviei. Şase persoane au fost ucise și cel puțin 15 rănite

