Voleibaliștii de la SCMU Craiova au obținut o victorie importantă în etapa a 4-a a Diviziei A1, după ce s-au impus cu 3-1 în fața celor de la SCM Zalău. Formația pregătită de Dănuț Pascu a avut parte de un duel mai complicat decât o arată scorul final, dar a reușit să păstreze, în cele din urmă, toate cele trei puncte în Bănie.
Craiova a scăpat primul set printre degete
SCMU Craiova și-a respectat statutul de gazdă și a bifat un nou succes în campionat, la capătul unei confruntări în care a alternat momentele foarte bune cu unele de neatenție. Alb-albaștrii au controlat perioade importante ale jocului, însă au avut emoții în special în primul și al treilea set, când adversarii au recuperat diferențe consistente.
Oltenii au început în forță întâlnirea din Sala Polivalentă și au părut capabili să tranșeze rapid primul act. Elevii lui Dănuț Pascu au dictat ritmul și s-au desprins la 20-15, însă finalul setului a adus o răsturnare neașteptată. Deși Craiova conducea cu 23-21, oaspeții au câștigat patru puncte la rând și au închis setul la 25-23. Disputa a avut parte și de momente tensionate, sălăjenii contestând mai multe decizii ale arbitrilor. Pierderea primului set nu i-a destabilizat însă pe craioveni. Aceștia au revenit mult mai concentrați și au preluat inițiativa în actul secund, pe care l-au câștigat fără mari probleme, scor 25-19.
Final dramatic în setul al treilea
Cel mai tensionat moment al partidei s-a consumat în setul al treilea. SCMU Craiova a avut din nou inițiativa și a construit un avantaj de cinci puncte, 20-15, înainte să ajungă la 24-20, la un singur punct de câștigarea setului. Când totul părea rezolvat, Zalăul a revenit spectaculos și a restabilit egalitatea, 24-24. De această dată, oltenii nu au mai repetat greșelile din primul act. Au câștigat următoarele două puncte și au închis setul cu 26-24, trecând în avantaj la general. Ultimul set nu a mai avut istoric. Craiova a dominat categoric, s-a desprins rapid pe tabelă și nu le-a mai permis adversarilor să spere la o revenire. Scorul de 25-15 a consfințit victoria cu 3-1 a formației lui Dănuț Pascu.
SCMU Craiova: Medenis 11 puncte, Hanusek 10, Neamu 17, Brazakovic 21, gempin 13, Yevstratov 3 – Negic (L). Au mai intrat:Cuciureanu – Cosma (L).
SCMU Craiova își îndreaptă acum atenția către Cupa României, acolo unde va întâlni Corona Brașov în manșa retur a primului tur. Confruntarea este programată miercuri, 11 noiembrie, de la ora 17:00, în Sala „Ion Constantinescu”. În campionat, următoarea provocare pentru alb-albaștri va fi deplasarea de la Explorări Baia Mare.
Citește și: Handbal (m) / România, învinsă de Franța în preliminariile EURO 2028

