Știri de ultima orăActualitateRomânia și SUA își consolidează cooperarea pentru securitatea aviației civile

România și SUA își consolidează cooperarea pentru securitatea aviației civile

Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Transportation Security Administration din SUA au semnat, luni, un Memorandum de cooperare şi schimb de informaţii pentru securitatea aviaţiei civile din ambele state.

”Astăzi, 2 noiembrie 2026, la Bucureşti, Serviciul Român de Informaţii şi Transportation Security Administration (TSA) din SUA au încheiat un Memorandum care permite celor două instituţii să coopereze şi să facă schimb de informaţii relevante pentru securitatea aviaţiei civile din ambele state. TSA se află în subordinea Departamentului de Securitate Naţională al SUA şi are drept obiectiv protejarea sistemului de transport naţional”, a anunţat, luni, SRI, într-un comunicat de presă, conform news.ro.

Documentul a fost semnat, din partea TSA, de către ambasadorul SUA la Bucureşti, Darryl Nirenberg, iar, din partea SRI, de către directorul interimar, generalul Răzvan Ionescu.

„Statele Unite şi România continuă să promoveze împreună securitatea aviatică“

„Relaţia SRI cu agenţiile SUA este deosebit de valoroasă pentru noi, din perspectiva schimbului de informaţii şi a derulării de activităţi comune, în plan operaţional, analitic şi de pregătire, şi este una care ne inspiră şi ne obligă să menţinem un nivel înalt de calitate şi profesionalism”, a declarat Răzvan Ionescu, în cadrul ceremoniei de semnare a Memorandumului.

„Statele Unite şi România continuă să promoveze împreună securitatea aviatică. Acest Memorandum consolidează cooperarea dintre ţările noastre, aprofundează schimbul de experienţă şi de bune practici şi intensifică angajamentul nostru comun faţă de siguranţa călătorilor noştri”, a declarat Darryl Nirenberg.

Citeşte şi: Sprijin de 20 de euro pentru fiecare porc crescut în gospodărie. Proiectul a fost adoptat de Senat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS