Polițiștii Secției 5 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 37 de ani, din comuna Malu Mare, pentru furt calificat în formă continuată (patru acte materiale).
În fapt, în dimineața zilei de 24 octombrie, la ora 02.34, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 51 de ani, din comuna Brădești, agent de pază, că persoane necunoscute au pătruns în incinta unui centru comercial din Craiova și au încercat să sustragă bunuri.
Polițiștii au stabilit că, în jurul orei 02.13, o persoană necunoscută a pătruns în incinta centrului comercial și a deschis mai multe case de marcat. Din una ar fi fost sustrasă suma de 100 de lei, în celelalte nefiind găsite sume de bani.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, cu sprijinul colegilor din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Coșoveni, a fost identificat un bărbat, de 37 de ani, din comuna Malu Mare, bănuit de comiterea faptelor.
Acesta a fost condus la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost reținut de către polițiști, pentru 24 de ore.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Citește și: Alexandru Toader nu va putea preda la universitate pe toată durata anchetei. Cine sunt avocații lui

