Fostul premier Ilie Bolojan susține că ANCOM a solicitat, la ultima ședință de guvern a cabinetului său, aprobarea unor cheltuieli de aproape 200.000 de euro pentru activități de protocol în țările arabe. Banii ar fi urmat să fie folosiți pentru susținerea candidaturii unui reprezentant al instituției la conducerea unei organizații internaționale. Bolojan afirmă că a scos proiectul de pe ordinea de zi.
Într-un interviu acordat Digi24, Ilie Bolojan a declarat că proiectul de hotărâre privind cheltuielile de protocol ale Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a apărut pe agenda ultimei ședințe de guvern fără să fi fost informat în prealabil.
„La ultima ședință de guvern – fără să fiu anunțat a apărut pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care stabilea cheltuielile de protocol pe care ANCOM le va face. În fapt, ANCOM se pregătea să «spargă» – ca să folosesc un semi-argou – aproape 200.000 de euro pe niște activități de protocol în țările arabe, ca cineva din conducerea ANCOM să fie ales în conducerea unei organizații internaționale”, a afirmat fostul premier.
Bolojan spune că a scos proiectul de pe ordinea de zi
Liberalul a susținut că a observat proiectul abia în timpul ședinței și că, după ce a analizat conținutul acestuia, a decis să nu permită aprobarea cheltuielilor.
„Nu m-a anunțat nimeni nimic. Când am văzut un titlu care masca ceva, m-am uitat peste, și când am văzut asta, am scos de pe ordinea de zi”, a declarat Bolojan.
Acesta a mai spus că refuzul său a fost urmat de postări critice din partea unui vicepreședinte al ANCOM, deranjat, potrivit fostului premier, de decizia de a nu aproba cheltuiala. „Probabil că noul guvern, mai înțelegător, o va lua din nou în calcul. Sper să nu-i dea drumul”, a conchis Ilie Bolojan.
Cine conduce ANCOM
În prezent, ANCOM este condusă de Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților și fost lider important al PSD. Instituția are doi vicepreședinți: Vlad Bontea, fost deputat PSD în legislatura 2016–2020, și Pavel Popescu, fost deputat PNL în perioada 2016–2023, ulterior numit în conducerea ANCOM.
Bolojan nu a precizat care dintre cei doi vicepreședinți l-ar fi criticat după refuzul de a aproba cheltuielile.
Digi24 a solicitat un punct de vedere din partea conducerii ANCOM, însă, la momentul publicării informației, instituția nu transmisese un răspuns.

