Un bebeluș de doar două luni și un tânăr de 26 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs miercuri dimineață, la intersecția DJ 561A cu DN 56, în afara localității Moțăței. În coliziune au fost implicate două autoturisme.
Accidentul s-a produs la intersecția cu DN 56
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați în această dimineață, la ora 09:58, cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Moțăței.
Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 81 de ani, din comuna Plenița, conducea un autoturism pe DJ 561A, iar la intersecția cu DN 56 nu ar fi acordat prioritate.
Autoturismul condus de acesta a intrat în coliziune cu o mașină care circula pe DN 56, din direcția Calafat către Craiova, la volanul căreia se afla un tânăr de 26 de ani, din Calafat.
Un bebeluș de două luni, transportat la spital
În urma impactului, tânărul de 26 de ani și un minor în vârstă de doar două luni, pasager în autoturismul acestuia, au necesitat îngrijiri medicale. Ambele victime au fost transportate la spital pentru evaluare și acordarea îngrijirilor medicale.
Ambii șoferi, testați pentru alcool
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Ambele victime sunt conștiente și cooperante și urmează să fie transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Intervenție cu echipaj SMURD și elicopter
La locul accidentului a intervenit Detașamentul de Pompieri Calafat, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și elicopterul SMURD, potrivit ISU Dolj.

