Selecționata României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 1-0 (1-0), luni seară, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
Selecționerul României, Gheorghe Hagi, a declarat, luni seara, în cadrul conferinței de presă că mai are nevoie de puțin timp, iar dacă nu va reuși să facă echipa să joace atunci va demisiona.
‘Nu am venit la echipa națională să mă cert cu cineva, am venit să fac o echipă care să joace fotbal. Iar suporterii să fie mândri. Când nu o să pot să mai fac asta, când o să am senzația că s-a terminat, plec. O să văd, o să reflectez zilele acestea. Dacă o să merg în continuare, o să încerc să fac o echipă. Nu îmi este frică de nimic. Trebuie să avem curaj, să urcăm la alt nivel. Generația veche trebuie depășită, acesta este singurul obiectiv pentru România. Să creeze o echipă mai bună decât generațiile din trecut.
Avem resurse pentru a construi, dar avem nevoie de victorii. Deci, am nevoie de puțin timp. Puțin. Dacă nu fac echipa să joace, asta e, ce să fac, mă duc acasă. A fost un examen pentru mine, va fi în continuare. Voi încerca să dau tot ce am eu mai bun. Sunt extrem de motivat și ambițios, dar am nevoie de puțin timp și sper să fac echipa să joace’, a spus Hagi după a patra înfrângere consecutivă.
Hagi, mulțumit de joc în ciuda eșecului
‘Chiar dacă am pierdut din nou, eu cred că am făcut un meci bun. Puteam mai mult, dar încrederea și mentalitatea se construiesc în timp. Trebuie să avem mai multă inițiativă, să alergăm mai mult, să ne luptăm mai mult și să fim agresivi în jumătatea adversă. Când vom reuși aceste lucruri, vor veni și victoriile. Sunt patru meciuri în care nu am câștigat, iar concluzia este clară. Inițial vedeam lucrurile altfel, aveam mare încredere, dar treptat mi-am dat seama că e de muncă. Trebuie să muncim mult ca să ne putem bate din nou cu cei mari. Procesul acesta necesită puțin timp, nu mult, dar este nevoie.
M-am repezit și eu puțin, am zis ca să aduc încredere și să arăt că se poate. În vară lucrurile au mers bine, dar acum tonusul a fost altul și s-au văzut anumite greșeli. Astăzi am încheiat cu un meci bun, în care ambele faze s-au făcut la un nivel bun. Avem lucruri bune, dar trebuie să le îmbunătățim pentru a începe să câștigăm. Ne-au lipsit și vreo șapte jucători… În rest, e mai bine să vorbesc mai puțin, pentru că am patru înfrângeri și ce aș putea spune?’, a adăugat el.
Se promite calitate la nivelul grupului
Hagi a promis că în meciurile din noiembrie va miza mai mult pe calitate în ceea ce privește alcătuirea lotului.
‘Dacă eu rămân, trebuie să fac echipa să joace ambele faze așa cum trebuie, cu tranziții rapide. Principiile mele de bază se leagă de posesie: construcție de la portar, să circule mingea până la finalizare. Jucătorii trebuie să aibă personalitate și să nu le fie teamă să joace în jumătatea adversă. Băieții mă cunosc mult mai bine acum. De aceea am convocat un lot de 30 de jucători, ca să vadă ce gândește Hagi și cum vrea să joace fotbalul. Ne cunoaștem mai bine, iar din noiembrie trebuie să mizăm pe calitate, nu pe cantitate.
Acum am pierdut patru meciuri, iar pentru mine este dur, foarte dur… lăsați-mă să mă odihnesc o zi-două și vom vedea. Dar am văzut lucruri bune în jocul naționalei în seara asta care îmi dau curaj. O echipă cu personalitate joacă la fel și acasă și în deplasare, așa cum au făcut suedezii. Ei au ajuns la acel nivel, noi suntem pe drum și avem nevoie de muncă’, a precizat el.
Gică Hagi: „Sunt gata să îndur orice!“
Selecționerul va discuta cu conducerea Federației Române de Fotbal și va decide dacă va continua sau nu la conducerea primei reprezentative.
‘Echipa arată mai bine și este pe drumul cel bun, chiar dacă rezultatele nu ne ajută. Când ai patru înfrângeri, taci și mergi acasă. Lăsați-mă să mă odihnesc la noapte, să reflectez și o să am o discuție cu conducerea (n.r. – FRF). Și dacă e bine, mergem mai departe.
Nu depinde doar de mine, eu sunt angajat. Nu are rost să vorbesc acum despre mine. Mie nu-mi place să pierd, dar am venit aici cu dorința de a realiza un proiect… dacă nu schimb ceva, de ce am venit? Iubesc naționala și sunt gata să îndur orice pentru ea. Dacă cei din federație mă doresc în continuare, mergem mai departe. În două zile vom vedea’, a mai spus Gheorghe Hagi.
Citește și: România – Suedia 0-1 / Altă față, dar aceeași soartă! Tricolorii, eșecuri pe linie în Liga Națiunilor

