România trăiește umilințe după umilințe în Liga Națiunilor. După ce a încasat patru goluri pe teren propriu de la o națională a Bosniei care nu sperie, tricolorii s-au făcut de râs în Polonia, unde au pierdut cu un neverosimil 6-0. După eliminarea lui Drăgușin din minutul 23, fiecare atac al polonezilor a părut că poate fi transformat în gol, iar România a demonstrat că, în continuare, practică un fotbal de …„doi Lewa“! Cel mai probabil vom încheia pe ultimul loc, fără să ne mai gândim la vreun baraj și cu șanse infime pentru prezența la Campionatul European.
România a început curajos, dar totul s-a rupt după eliminarea lui Drăgușin
România a intrat fără teamă în partida cu Polonia și a lăsat impresia, cel puțin în primul sfert de oră, că poate pune probleme serioase unei formații mult mai bine cotate. „Tricolorii” au fost bătăioși, au câștigat dueluri și au împins jocul spre poarta polonezilor, care s-au văzut nevoiți să cedeze inclusiv posesia în startul întâlnirii.
Bîrligea a fost primul care a dat semnalul de alarmă la poarta Poloniei, însă execuția sa nu a fost suficient de periculoasă pentru a-l pune cu adevărat la încercare pe portarul advers. România continua să joace curajos și părea că poate construi ceva important în ofensivă. Tot ce fusese bun până atunci s-a risipit însă în minutul 23. Radu Drăgușin l-a împins pe Robert Lewandowski în interiorul careului, iar arbitrul nu a stat pe gânduri: penalty pentru Polonia și cartonaș ROȘU pentru fundașul român. Lewandowski a luat mingea, a așezat-o la punctul cu var și a executat fără emoții. A șutat puternic, în partea opusă celei în care s-a aruncat Otto Hindrich, iar Polonia a trecut în avantaj.
Din acel moment, partida s-a schimbat radical. România a rămas în inferioritate numerică, iar polonezii au început să pună presiune constantă la poarta lui Hindrich. Cu toate acestea, „tricolorii” nu s-au rupt complet înainte de pauză. Chiar și cu un om în minus și cu tabela defavorabilă, România a continuat să paseze și să încerce să construiască în terenul advers. Polonia a avut momente în care putea să-și mărească avantajul, însă până la intrarea la cabine scorul a rămas 1-0. România mergea la vestiare cu o misiune extrem de complicată, trebuia să reziste unei reprize întregi cu un om în minus și să găsească, în același timp, o cale pentru a reveni în joc.
Dezastru după pauză! Polonia a marcat de cinci ori, Hagi a împietrit pe bancă
Dacă România mai putea spera la ceva după prima repriză, începutul părții secunde a spulberat rapid orice urmă de optimism. Polonia a revenit de la vestiare hotărâtă să închidă definitiv meciul, iar România nu a mai reușit să opună aproape nicio rezistență.
În minutul 47, Lewandowski a făcut 2-0. Atacantul polonez a apărut în fața porții și a finalizat simplu, după o centrare perfectă a lui Zalewski, care a reușit să treacă de apărarea română și să-i ofere colegului său o minge ideală. România părea că a lăsat la vestiare tocmai atitudinea care o ajutase să reziste în prima repriză, iar la numai două minute distanță a venit și golul trei. Ghiță a trimis mingea în propria poartă, iar avantajul gazdelor devenea deja unul imposibil de remontat pentru o echipă rămasă în zece oameni.
Polonezii nu s-au oprit însă aici. În minutul 62, Zielinski a înscris pentru 4-0 și a transformat partida într-un adevărat coșmar pentru „tricolori”. Doar patru minute mai târziu, în minutul 66, a venit și golul cinci. Bednarek a profitat de degringolada din apărarea României și a trimis mingea în plasă, iar tabela arăta deja un incredibil 5-0.
Polonia a redus apoi ritmul și nu a mai forțat în ofensivă, în timp ce România a fost incapabilă să mai construiască ceva consistent. „Tricolorii” au întâmpinat dificultăți chiar și în a trece de jumătatea terenului, iar ultimele minute au fost mai degrabă despre a limita proporțiile dezastrului decât despre o eventuală revenire.
România, victima preferată a lui Lewandowski
Polonia a continuat să apese accelerația, iar România nu a mai găsit nicio soluție pentru a opri avalanșa ofensivă a gazdelor. După cele cinci goluri marcate până atunci, a venit și al șaselea în minutul 86.
Lewandowski a făcut din nou ce a vrut cu apărarea României. Atacantul polonez a făcut pur și simplu varză defensiva „tricolorilor”, a pătruns printre fundașii români și l-a învins fără probleme pe Otto Hindrich. 6-0 pentru Polonia, iar partida se transformase deja într-un adevărat coșmar pentru România.
La final, tabela de la Varșovia a arătat un neverosimil 6-0 pentru Polonia, cea mai grea înfrângere a României din această campanie și din ultimii mulți ani. Dar și cea mai dură înfrângere din cariera de antrenor a lui Gică Hagi.
Citește și: Ce surpriză! Lionel Messi a acumpărat un club din Spania!

