Eurodeputata Diana Șoșoacă, lidera partidului S.O.S. România, este primul șef de partid care se declară nemulțumit de faptul că Justiția a decis arestarea preventivă a lui Călin Georgescu.
Într-un mesaj postat pe facebook, marți seară, Diana Șoșoacă – de profesie avocat – sugerează că Georgescu n-ar fi trebuit să fie arestat. Mai mult, Șoșoacă se oferă să-l reprezinte pe Călin Georgescu în instanță, ca avocat.
„Arestare după doi ani pentru 1 milion euro? Tot Parlamentul ăla și Guvernul fură de 36 de ani miliarde!”, scrie Diana Șoșoacă.
Eurodeputata susține că arestarea lui Georgescu demonstrează că România ar fi devenit un „stat tiranic”. De asemenea, președinta partidului S.O.S. România anunță că parlamentarii săi nu vor vota în favoarea guvernului pe care-l propune premierul desemnat, Siegfried Mureșan:
„Ăsta este scutul european pt democrație, Bolojane, Mureșane? Crezi că vă votăm de frica pușcăriei? Criminalilor! Este cea mai proastă mișcare pe care o puteați face vreodată!”
Diana Șoșoacă a revenit ulterior, completându-și punctul de vedere cu oferta de a fi avocata lui Călin Georgescu, în dosarul în care tocmai a fost arestat preventiv.
„Îmi reînnoiesc propunerea către Călin Georgescu ca societatea noastră de avocatură să îl reprezinte și să îi facă apărarea! Este un abuz inacceptabil în așa-zisa democrație”, scrie Diana Șoșoacă.
Citește și: Drona căzută în Insula Mare a Brăilei avea încărcatură explozivă

