Într-unul dintre cele mai reci și mai izolate locuri de pe Pământ, un ghețar pare să „sângereze”. Din Taylor Glacier, în Antarctica, se scurge uneori un lichid roșu intens, care pătează gheața și rocile din jur. Fenomenul, cunoscut sub numele de Blood Falls, a fost observat pentru prima dată în 1911, iar cercetările continuă să scoată la iveală informații surprinzătoare despre mediul ascuns sub ghețar și despre formele de viață care reușesc să supraviețuiască acolo.
Imaginea pare desprinsă dintr-un film SF. Într-un peisaj dominat de alb, gri și albastru, din marginea unui ghețar se prelinge o apă de culoare roșu-ruginie. La prima vedere, pare sânge care iese din interiorul gheții.
Nu este însă sânge și nici nu este vorba despre un fenomen supranatural. Culoarea roșiatică este legată de fierul din apa foarte sărată care ajunge la suprafață și se oxidează atunci când intră în contact cu aerul. Blood Falls nu este, de fapt, o cascadă în sensul obișnuit al cuvântului, ci o scurgere de saramură de la marginea ghețarului.
Locul se află în Taylor Valley, în regiunea cunoscută drept McMurdo Dry Valleys. Aceasta este una dintre cele mai neobișnuite zone ale Antarcticii. Deși continentul este asociat cu întinderi nesfârșite de gheață și zăpadă, aceste văi sunt în mare parte lipsite de zăpadă și gheață. Vânturile catabatice puternice, care coboară dinspre calota glaciară, contribuie la menținerea climatului extrem de uscat.
Descoperită în urmă cu mai bine de un secol
Fenomenul a fost observat în 1911 de geologul australian Griffith Taylor, în timpul expediției britanice conduse de Robert Falcon Scott. Scurgerea roșiatică a fost remarcată la marginea ghețarului care avea să poarte numele lui Taylor.
La început, explicația pentru culoarea neobișnuită a apei a fost necunoscută. Cercetătorii au descoperit ulterior că lichidul conține concentrații ridicate de fier. Atunci când ajunge la suprafață și intră în contact cu oxigenul, fierul se oxidează. Atunci apa capătă nuanța roșu-ruginie care a făcut Blood Falls celebră.
Fenomenul este cu atât mai interesant cu cât apa reușește să rămână lichidă într-un mediu în care temperaturile sunt extrem de scăzute.
Ce se ascunde sub Taylor Glacier
Secretul se află sub Taylor Glacier. Cercetătorii au identificat sub ghețar o saramură foarte sărată, legată de un sistem marin antic. Studiile au indicat că, în trecutul îndepărtat, Taylor Valley a fost inundată de apa mării. Pe măsură ce condițiile climatice s-au schimbat, regiunea s-a transformat, iar apa sărată a rămas izolată și a fost ulterior acoperită de ghețar.
Potrivit NASA, apa marină antică a rămas prinsă sub Taylor Glacier de cel puțin aproximativ 1,5 milioane de ani. Alte cercetări au legat această apă de perioada Pliocenului, cu aproximativ 2,5 milioane de ani în urmă. Este important însă de precizat că cercetătorii nu susțin că fiecare moleculă de apă aflată astăzi în sistem este aceeași apă care a existat atunci; ceea ce se păstrează este un sistem subglaciar cu o istorie geologică foarte veche.
Concentrația ridicată de sare contribuie la menținerea apei în stare lichidă în condiții în care apa obișnuită ar îngheța. Saramura circulă prin interiorul ghețarului și, atunci când ajunge la margine, se scurge spre exterior. Fierul pe care îl conține se oxidează la contactul cu aerul și produce culoarea spectaculoasă.
Viață într-un mediu aproape imposibil
Și aici povestea devine și mai surprinzătoare. În sistemul asociat cu Blood Falls au fost identificate microorganisme capabile să trăiască în condiții extrem de dificile. Studiile mai vechi au arătat existența unor comunități microbiene în saramura subglaciară, unde lipsesc lumina și condițiile obișnuite pentru dezvoltarea vieții. Unele dintre aceste microorganisme își obțin energia prin reacții chimice.
În august 2026, cercetătorii au anunțat însă o descoperire care a adăugat o nouă piesă acestui puzzle.
O echipă de cercetători de la Yale University, University of California San Diego, J. Craig Venter Institute și alte instituții a analizat 167 de probe de apă, sedimente și materiale transportate de vânt din zona Blood Falls și împrejurimile acesteia. Cercetătorii au găsit o comunitate de microorganisme eucariote, adică organisme ale căror celule au nucleu. Printre acestea se numără diatomee, haptophyte, dinoflagelate și ciliate.
Descoperirea este importantă deoarece arată că mediul extrem din jurul Blood Falls poate susține o comunitate biologică mai complexă decât se credea.
Cercetătorii sunt însă prudenți în privința originii acestor organisme. Ei nu afirmă că microorganismele descoperite sunt, în mod cert, urmașii direcți ai unor forme de viață care au trăit în apa marină prinsă sub ghețar cu milioane de ani în urmă. Analizele genetice au arătat o legătură cu comunități marine din apropiere, iar oamenii de știință încearcă în continuare să stabilească modul în care aceste organisme au ajuns în zonă și cum au evoluat.
Un fenomen care poate ajuta la înțelegerea vieții în condiții extreme
Blood Falls nu este doar o imagine spectaculoasă a naturii. Pentru oamenii de știință, locul reprezintă un laborator natural în care pot fi studiate limitele vieții.
Un mediu rece, întunecat, foarte sărat și izolat de lumea de la suprafață oferă indicii despre felul în care microorganismele se pot adapta unor schimbări radicale de mediu. Tocmai de aceea, cercetările din Antarctica pot avea implicații și pentru studiul altor medii extreme, inclusiv pentru căutarea unor condiții favorabile vieții pe alte lumi.
Imaginea unei „cascade de sânge” ascunde, așadar, o poveste mult mai complexă. În spatele culorii roșii se află fier, apă extrem de sărată, un sistem geologic vechi de milioane de ani și microorganisme care reușesc să trăiască într-unul dintre cele mai ostile medii de pe planetă.
Iar la mai bine de un secol de la descoperirea sa, Blood Falls demonstrează că Antarctica încă mai are secrete de dezvăluit.
