Un bărbat de 53 de ani, din comuna Izbiceni, județul Olt, a murit după ce a căzut de la înălţime, în timp ce lucra la demontarea unei hale metalice. Incidentul este cercetat la accident de muncă, fiind deschisă o anchetă.
Accidentul s-a produs în timpul lucrărilor
Incidentul a avut loc pe 21 septembrie 2026, în jurul orei 11:30. Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat printr-un apel la 112 cu privire la faptul că o persoană s-ar fi precipitat în timp ce desfășura activități de dezasamblare a unei hale metalice. La fața locului au ajuns polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 53 de ani, din Izbiceni, era angajat al unei societăți comerciale și s-ar fi precipitat în timpul lucrărilor de dezasamblare.
Polițiștii au deschis dosar penal
În urma accidentului, bărbatul a decedat. Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Ancheta vizează infracțiunile de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

