Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, îl acuză pe fostul șef al acestui minister, Florin Manole, că s-a dus în insula Mykonos exact în perioada în care, în calitate de deputat, ar fi trebuit să studieze proiectul Legii salarizării.
Pîslaru prezintă un comentariu în acest sens într-un mesaj postat pe Facebook, în seara de 7 septembrie 2026.
„Oare ce lege a salarizării se aplică în Mykonos?
Ce salarii or fi având profesorii din Mykonos?
Dar asistenții medicali din Mykonos cât or avea?
În timp ce domnul Grindeanu plângea că n-a primit nicio formă a legii salarizării (deși era publicată pe site-ul Ministerului Muncii), domnul deputat Florin Manole, omul desemnat oficial de PSD să se ocupe de această lege zbura în avioane private cu destinația Mykonos.
Nu singur, în mod evident, ci alături de judecătorul CCR Cristian Deliorga și alți PSD-iști de bază”, scrie ministrul Pîslaru în mesajul postat pe Internet.
„PSD-ului îi pasă de salarizare cum îi păsa lui Ciolacu de deficit“
Ministrul interimar al Muncii îi transmite un mesaj direct liderului PSD, Sorin Grindeanu, căruia îi amintește, cu acest prilej, că și el a beneficiat de zboruri private.
„Grindeanu îmi cerea demisia pentru că am zburat la low-cost spre Bruxelles, de unde am adus în țară peste 10 miliarde de euro într-un singur an.
Domnule Grindeanu, dacă tot împărțiți lecții și cereți demisii, n-ați vrea să începeți prin a-i cere socoteală chiar omului pe care l-ați desemnat să vă reprezinte pentru legea salarizării?
Căci în loc să muncească la grila de salarizare din România, dumnealui contribuia generos la salariile din Mykonos.
Acum e clar că PSD-ului îi pasă de salarizare cum îi păsa lui Ciolacu de deficit.
Sau asta cu avioanele private e regulă la PSD? Monaco, Mykonos, Viet Nam?
Câtă ipocrizie!”, susține ministrul Pîslaru.
Citeşte şi: Olguța Vasilescu spune „stop” fondurilor clasei și școlii: „De ce se mai cer bani copiilor?”

