Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mehedinți, au desfășurat marți, 1 septembrie, activități informativ-preventive în Gara Drobeta-Turnu Severin și în zonele adiacente, în cadrul campaniei „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”.
Polițiștii au discutat cu cetățenii despre riscurile la care se expun persoanele care urcă pe vagoanele de tren, se apropie de instalațiile electrice feroviare sau încearcă să realizeze fotografii și videoclipuri în locuri periculoase. Totodată, aceștia au explicat faptul că instalațiile electrice feroviare funcționează la tensiuni foarte ridicate, iar electrocutarea se poate produce chiar și fără atingerea directă a conductorilor.
Mesajul transmis a fost unul ferm: „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”, nicio fotografie și niciun videoclip pentru rețelele de socializare neputând justifica punerea în pericol a propriei vieți.
Campanie anti-bullying
În cadrul activităților, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au promovat campania „Când martorul vorbește, bullyingul tace. Semnalează. Vocea ta e soluția”, discutând cu tinerii despre importanța respectului reciproc, a empatiei și a implicării active în combaterea fenomenului de bullying.
Au fost oferite recomandări privind prevenirea victimizării în perioada sezonului estival, prevenirea furturilor și a altor infracțiuni contra patrimoniului, măsuri de protecție împotriva înșelăciunilor din mediul online, precum și informații privind prevenirea violenței domestice și creșterea siguranței în mediul online.
Prin aceste activități, polițiștii mehedințeni urmăresc creșterea gradului de informare și responsabilizare a cetățenilor, reducerea riscului de victimizare și promovarea unui comportament responsabil atât în zona infrastructurii feroviare, cât și în comunitate.
Citește și: Mircea Abrudean: Liberalii nu vor susține un guvern din care face parte PSD, indiferent cine ar fi premierul

