Societatea Naţională Nuclearelectrica SA anunţă că în data de 25 august a fost notificată cu privire la solicitarea de încetare a contractului de mandat a lui Cosmin Ghiţă, director general al societăţii.
Compania va comunica dată efectivă la care renunţarea la mandat urmează să îşi producă efectele. Demisia intervine în plină criză energetică, în condiţiile în care ambele reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă au fost oprite.
„Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. („SNN”) informează actionarii şi investitorii că în data de 25.08.2026, a fost notificată cu privire la solicitarea domnului Cosmin Ghiţă, Director General al SN Nuclearelectrica SS de încetare a contractului de mandat, încheiat cu SN Nuclearelectrica SA. Nuclearelectrica va comunica dată efectivă la care renunţarea la mandat urmează să îşi producă efectele. SN Nuclearelectrica S.A. îi mulţumeşte domnului Cosmin Ghiţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea companiei pe perioada derulării mandatelor sale de director general al companiei”, se arată într-un comunicat transmis la BVB, potrivit news.ro
Conducerea Nuclearelectrica, operatoarea centralei nucleare de la Cernavodă, a anunţat, luni, că, în funcţie de evoluţia prognozelor pentru perioada următoare, vor fi luate deciziile operaţionale privind reconectarea la Sistemul Energetic Naţional a celor două reactoare de la CNE Cernavodă, iar acestea vor fi comunicate transparent şi responsabil. În prezent, reactoarele sunt închise din cauza nivelului scăzut al Dunării.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită la sfârşitul lunii iulie
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită la sfârşitul lunii iulie, reducând producţia internă de energie cu 10%, în condiţiile unui consum ridicat din cauza caniculei.
Pentru a prelungi funcţionarea Unităţii 2, autorităţile au dislocat o stâncă de pe Dunăre şi au scufundat patru barje, pentru a încerca să direcţioneze un debit mai mare de apă spre Centrala de la Cernavodă.
Nuclearoelectrică de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din producţia totală de energie electrică din România
Centrala Nuclearoelectrica de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din producţia totală de energie electrică din România.
Compania de stat a obţinut un profit net de 1.183.970 mii lei, în primele şase luni din acest an, cu 36,6% mai mare faţă de perioada similară de anul trecut, în condiţiile unor venituri din exploatare mai mari cu 2%, raportat la aceeaşi perioadă din 2025, în urma creşterii veniturilor din vânzarea energiei electrice.
Citeşte şi: Trafic blocat pe Valea Oltului, la Boița, din cauza unui accident

