În 1993, economistul american Joel Waldfogel a publicat în American Economic Review un studiu cu un titlu care avea să devină celebru în breaslă: „The Deadweight Loss of Christmas”. Ideea era suficient de incomodă cât să supraviețuiască mult după calculele inițiale. Oamenii cheltuiesc bani pe cadouri pe care destinatarii le-ar evalua adesea sub suma plătită pentru ele. Nu pentru că ar fi nerecunoscători, ci pentru că cel care cumpără lucrează cu informații incomplete.
Estimările din studiul original plasau pierderea între 10 și o treime din valoarea cadourilor, iar cercetarea a declanșat ulterior o întreagă discuție academică despre eficiența economică a dăruirii, cu rezultate care diferă în funcție de metodă și de eșantion. Un lucru rămâne însă intuitiv chiar și fără formule economice: este mai ușor să alegi bine pentru o persoană pe care o cunoști foarte bine decât pentru un coleg, un văr îndepărtat sau cineva cu care te întâlnești de câteva ori pe an.
Problema devine și mai vizibilă când cadoul presupune gust personal. Mărimea unei cămăși poate fi aflată. Preferința pentru un anumit parfum, textura unei creme sau nuanța unui produs de machiaj sunt mult mai greu de ghicit. Un obiect poate fi frumos, valoros și complet nepotrivit pentru omul care îl primește.
De aici vine și sertarul aproape universal cu lucruri păstrate din politețe. Lumânări cu un parfum care nu place, obiecte decorative care nu se potrivesc nicăieri, căni, seturi, cosmetice în nuanța greșită. Există inclusiv termenul englezesc regifting pentru practica de a da mai departe un cadou primit și nefolosit. Faptul că fenomenul are un nume spune destul despre cât de comun este.
În România, lunile calde complică suplimentar ecuația. Nunțile, botezurile, aniversările și evenimentele de familie se suprapun, iar cumpărătorul ajunge să aleagă într-un timp scurt cadouri pentru persoane aflate la niveluri foarte diferite de apropiere. Intenția poate fi impecabilă, dar informația rămâne limitată.
Cardul cadou rezolvă tocmai partea aceasta a problemei. Din perspectivă economică, decizia finală este transferată persoanei care deține cele mai bune informații despre propriile preferințe. Gestul și bugetul rămân la cel care oferă, alegerea produsului trece la cel care îl va folosi.
În beauty, mecanismul are și mai mult sens. Un magazin poate reuni parfumuri, produse de machiaj, îngrijirea tenului, articole pentru păr și aparate de beauty, iar criteriile de alegere diferă radical între două persoane. Familia olfactivă preferată, tipul de ten, nuanța potrivită sau rutina existentă sunt informații greu de dedus din exterior. În cazul Notino, cardul cadou este disponibil la https://www.notino.ro/voucher-cadou/ și lasă destinatarului libertatea de a alege dintr-un portofoliu foarte larg de produse din aceeași zonă de interes.
Asta nu înseamnă că orice card cadou devine automat personal. Diferența o face contextul în care este oferit. Un voucher trimis sec pe e-mail poate părea administrativ. Același lucru însoțit de un mesaj legat de ceva discutat anterior, „pentru parfumul pe care încă nu te-ai hotărât să-l alegi” sau „pentru mica ta obsesie cu skincare-ul”, păstrează componenta personală fără să pretindă că cel care oferă știe mai bine ce produs trebuie cumpărat.
Există și varianta de compromis, tot mai folosită: cardul este însoțit de un obiect mic ales personal. Nu trebuie să fie scump. O carte, o fotografie, ceva legat de o glumă comună poate duce greutatea emoțională a cadoului, iar bugetul principal rămâne la dispoziția persoanei care îl primește.
Singurul detaliu mai puțin spectaculos trebuie verificat înainte ca plicul să fie închis: perioada de valabilitate și condițiile în care cardul poate fi folosit. Un voucher uitat într-un sertar și descoperit după expirare reușește performanța rară de a transforma libertatea de alegere în exact tipul de risipă pe care trebuia să îl evite.
GdS
