Un microbuz cu 16 persoane a ieşit în afara părţii carosabile în Câmpulung, judeţul Argeş, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Șoferul microbuzului a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac. Un membru al staff-ului medical al echipei a murit, iar mai mulți jucători au fost răniți. Antrenorul Adrian Ropotan a suferit o fractură deschisă, a anunțat clubul Dinamo.
Potrivit poliţiştilor, în coborâre, microbuzul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un copac, în afara părţii carosabile.
Conform unui comunicat de presă transmis de Dinamo București, echipa secundă a clubului, aflată în cantonament la Câmpulung, a fost implicată în această dimineață într-un accident rutier, fiind în drum spre antrenamentul oficial al zilei.
„Șoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului. Din informațiile pe care le avem, șoferul microbuzului ar fi suferit un infarct în timpul condusului, fapt care a dus la pierderea controlului vehiculului.
Din nefericire, domnul Constantin Covaciu, membru al staff-ului medical al echipei, a decedat în urma impactului suferit.
Pasagerii au fost transportați la spital pentru verificări. Jucătorii și staff-ul echipei secunde au suferit răni, însă sunt în afara oricărui pericol.
Antrenorul echipei, Adrian Ropotan, a suferit o fractură deschisă la nivelul mâinii și se află în prezent internat, fiind în afara oricărui pericol”, se arată în comunicatul clubului Dinamo.
Într-o actualizare a datelor accidentului, ISU Argeş a precizat că au fost identificate 10 persoane care au nevoie de îngrijiri medicale.
Citeşte şi: Dolj: Un bărbat care conducea fără să aibă permis a provocat un accident cu doi răniți și a apoi a fugit

