Primăria Craiova are în derulare două acorduri-cadru pentru reparaţiile, întreţinerea şi modernizarea străzilor din oraş, a căror valoare maximă cumulată se apropie de jumătate de miliard de lei. Deşi ambele au fost semnate pentru o perioadă de patru ani, ritmul în care sunt cheltuiţi banii diferă considerabil. În cazul unuia dintre contracte, peste 60% din suma maximă a fost deja consumată, în timp ce, în cazul celuilalt, nu s-a ajuns nici măcar la jumătate din valoarea minimă pe care municipalitatea s-a angajat să o cheltuie. Cât s-a plătit până acum în cadrul fiecărui acord-cadru analizăm în cele ce urmează.
Unul dintre acordurile-cadru a depăşit deja 60% din valoarea maximă
Unul dintre acordurile-cadru este cel pentru „Lucrări de reparaţii şi întreţinere străzi, alei, trotuare şi parcări în municipiul Craiova“, care a fost semnat în mai 2024 cu firma bucureşteană Drum Concept. Valoarea maximă pe care primăria a stabilit că o va putea cheltui în cadrul acestui contract este de 270.754.509,61 de lei, fără TVA.
De atunci au trecut mai bine de doi ani, iar până în luna mai 2026 au fost deja semnate 12 contracte subsecvente, a căror valoare totală este de 163.315.358,14 de lei, fără TVA. Asta înseamnă că a fost consumată deja aproximativ 60,3% din valoarea maximă a acordului-cadru. Dacă facem un calcul, vedem că au mai rămas doar 107.439.151,47 de lei, fără TVA, iar perioada contractuală este abia la jumătate. Acest lucru înseamnă că este foarte posibil ca întreaga sumă să fie cheltuită până la finalul contractului.
Ce trebuie să facă Drum Concept pentru aceşti bani
În documentaţia din cadrul acestui contract sunt specificate 114 tipuri de lucrări pentru care firma Drum Concept trebuie să fie pregătită să intervină. Printre acestea se numără lucrări de frezare şi aşternere a mixturilor asfaltice, reparaţii ale carosabilului, colmatarea fisurilor şi crăpăturilor, reparaţii ale dalelor din beton, desfacerea pavajelor degradate, pregătirea patului drumului, montarea şi demontarea bordurilor, pavarea cu diverse tipuri de plăci, refacerea podeţelor şi rigolelor, precum şi alte lucrări necesare întreţinerii infrastructurii rutiere.
De asemenea, firma este obligată prin lege să semnalizeze corespunzător orice intervenţie. Pentru fiecare lucrare executată pe o stradă din Craiova, Drum Concept trebuie să ofere o perioadă de garanţie de 24 de luni. „Perioada de garanţie se prelungeşte cu perioada remedierii defectelor calitative constatate în această perioadă, remedieri care se vor soluţiona în cel mai scurt timp de la notificarea achizitorului“, a menţionat primăria în caietul de sarcini.
Cel de-al doilea acord-cadru consumă banii într-un ritm mult mai lent
Cel de-al doilea acord-cadru referitor la intervenţiile făcute pe străzile craiovene este cel denumit „Modernizare și reabilitare străzi, trotuare și alei din Municipiul Craiova” (P.T. și D.E., verificare tehnică de calitate, asistență tehnică, execuție). Acesta a fost semnat în 2023, tot pentru o perioadă de patru ani, şi conţine două loturi – unul pentru zona de nord a oraşului, iar celălalt pentru zona de sud. Valoarea maximă estimată de primărie pentru acest acord-cadru este de 229.204.373,03 lei, fără TVA.
Ambele loturi au fost câştigate de asocierea DOMARCONS, IRIMAT CONS, OYL COMPANY HOLDING AG S.R.L., EAST WATER DRILLINGS, UNITIP GLOBAL şi OMEGA STAR SISTEMS SRL. Primul lot, alocat pentru zona de nord a oraşului, are o valoare maximă de 96.879.056,12 lei, fără TVA. Cel de-al doilea, referitor la sudul Craiovei, are o valoare mai mare, fiind posibil să se ajungă la cheltuirea unei sume maxime de 132.325.317,03 lei, fără TVA.
Chiar dacă valoarea maximă a acestui acord-cadru este foarte mare, contractele subsecvente sunt mult mai puţin costisitoare. Din februarie 2024, când a fost semnat primul contract subsecvent, şi până luna aceasta, când a fost semnat al doisprezecelea contract pentru cele două loturi, s-a cheltuit suma de 44.104.787,61 lei, fără TVA. Practic, a fost utilizată doar aproximativ 19,2% din valoarea maximă estimată a acordului-cadru. Au mai rămas astfel 185.099.585,42 de lei care ar putea fi cheltuiţi până la atingerea plafonului maxim.
Banii cheltuiţi până acum nu însumează nici jumătatea sumei minime
Ţinând cont că primăria a semnat acest acord în octombrie 2023, în toamna acestui an se împlinesc deja trei ani de contract. Astfel, până la expirarea acestuia au mai rămas doar aproximativ 15 luni. Dacă ţinem cont de ritmul în care au fost atribuite contractele subsecvente până acum, este puţin probabil ca valoarea maximă estimată să mai poată fi atinsă.
Însă, Primăria Craiova s-a obligat prin acest acord-cadru de modernizare a străzilor din sudul şi nordul oraşului să cheltuie suma minimă de 92.528.985,96 de lei, fără TVA, pentru ambele loturi. În acest moment, însă, fiindcă s-au cheltuit doar 44.104.787,61 lei, fără TVA, nu a fost atinsă nici măcar jumătatea sumei minime.
Diferenţa dintre cele două acorduri-cadru este astfel evidentă. În timp ce contractul pentru reparaţii şi întreţinere a consumat deja peste 60% din valoarea maximă estimată, acordul pentru modernizarea străzilor este încă departe atât de plafonul maxim, cât şi de valoarea minimă pe care municipalitatea s-a angajat să o cheltuie. Dacă ritmul actual se va menţine, este foarte probabil ca primul contract să epuizeze întreaga sumă disponibilă înainte de expirare, în timp ce al doilea nu va ajunge nici măcar aproape de plafonul estimat.
Însă, dacă vorbim despre suma totală cheltuită până acum pe cele două acorduri-cadru, aceasta se ridică la 207.420.145,75 de lei, fără TVA (aproximativ 40 de milioane de euro).
Citeşte şi: Cine face marea transformare de 50 de milioane de lei a Pieţei Mihai Viteazul din Craiova

