UPDATE: Incendiul de vegetație din Maglavit a fost lichidat. Au ars aproximativ 20 de hectare de teren și deșeuri menajere

Incendiul de vegetație uscată izbucnit în comuna Maglavit a fost lichidat de pompieri. În urma intervenției, au fost afectate aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată și gunoi menajer, precum și mai multe curți din zonă.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj, incendiul a fost lichidat, iar în urma acestuia au ars vegetație uscată și gunoi menajer pe o suprafață de aproximativ 20 de hectare.
De asemenea, flăcările au afectat vegetația uscată și deșeurile depozitate în aproximativ 10 curți.
O suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați de vegetație uscată din zona cimitirului a fost, de asemenea, afectată.

Ştirea iniţială: Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în comuna Maglavit. Flăcările s-au extins rapid pe o suprafață de aproximativ 20 de hectare, existând pericolul ca incendiul să se propage la gospodăriile din apropiere.

La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta violent pe mai multe focare. Pompierii au acționat pentru limitarea propagării flăcărilor către zona locuințelor, reușind să localizeze incendiul în apropierea gospodăriilor și să elimine riscul de extindere la acestea, potrivit ISU Dolj.
Intervenția continuă pentru lichidarea tuturor focarelor și prevenirea reaprinderii.
Forțe suplimentate din mai multe subunități ISU Dolj

Având în vedere amploarea incendiului și existența mai multor focare, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat progresiv.
La fața locului acționează: două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Calafat; două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției Băilești; o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului 1 Craiova; o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului 2 Craiova; Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Maglavit.
Intervenția este în desfășurare
Pompierii continuă acțiunile de stingere și de lichidare a incendiului, astfel încât să fie înlăturat orice pericol de propagare sau reaprindere.
Misiunea este în dinamică, iar reprezentanții ISU Dolj vor actualiza informațiile în funcție de evoluția intervenției.
Citeşte şi: În ce țări este valabil cardul european de sănătate și ce servicii medicale acoperă

