Eșecul usturător suferit de Universitatea Craiova, scor 1-5 pe terenul lui Dinamo, a stârnit reacții dure și în cadrul clubului. Președintele Pavel Badea nu și-a ascuns dezamăgirea după una dintre cele mai grele înfrângeri din ultimii ani și a criticat în termeni duri prestația echipei, însă speră ca alb-albaștrii să răspundă pe teren în returul decisiv cu Levski Sofia, din preliminariile Ligii Campionilor.
„La Craiova suntem crescuți să îi batem pe cei de la Dinamo”
Vizibil afectat de rezultatul înregistrat pe „Arcul de Triumf”, Pavel Badea a recunoscut că nu se aștepta la un asemenea deznodământ și a catalogat înfrângerea drept una extrem de greu de digerat pentru orice suporter al Universității.
„Sincer, nu mă așteptam la așa ceva. O înfrângere usturătoare într-un moment nepotrivit. Noi, la Craiova, suntem crescuți cu dorința de a-i învinge pe cei de la Dinamo. Este o înfrângere dureroasă și care creează un disconfort maxim. Prima repriză a fost groaznică. Cei care au intrat pe teren au tratat meciul cu lejeritate. Au fost găuri mari în apărare, a lipsit concentrarea pe faza defensivă, iar mijlocul a fost slab. A fost un meci nereușit”, a declarat președintele Universității Craiova, la digisport.
Toate speranțele se leagă acum de returul cu Levski
Deși a criticat prestația echipei, Pavel Badea este convins că Universitatea Craiova poate salva începutul de sezon printr-o calificare în fața lui Levski Sofia.
„Sperăm că vom da dovadă de caracter și că miercuri vom câștiga cu Levski la cel puțin două goluri diferență pentru a merge mai departe. Altfel, ar fi rău pentru noi, pentru că oltenii sunt pretențioși”, a afirmat acesta.
Badea a comentat și decizia lui Filipe Coelho de a menaja mai mulți titulari în derby-ul cu Dinamo, explicând că verdictul va fi dat doar după returul cu formația bulgară.
„Poate părea o decizie neinspirată să vii cu o echipă în care nu au fost mulți titulari. Dacă vom câștiga cu Levski, vom spune că a fost o decizie excelentă. Să sperăm că se va dovedi inspirată. Presiunea nu este doar pe Filipe Coelho, este pe toți cei care iubim fotbalul craiovean. Nu este ușor să digeri un asemenea eșec, mai ales într-un meci cu Dinamo. Pentru olteni, este una dintre partidele care contează cel mai mult într-un sezon”, a precizat oficialul.
Citește și: Coelho și-a cerut scuze după umilința cu Dinamo: „Este vina mea! Suporterii merită mai mult!”

