Știri de ultima orăEducatieNumăr record de înscrieri la UMF „Carol Davila” din București. Aproape 7.000 de candidați susțin examenul de admitere

Număr record de înscrieri la UMF „Carol Davila” din București. Aproape 7.000 de candidați susțin examenul de admitere

Candidaţii la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti susţin duminică proba scrisă pentru admiterea la studiile de licenţă, pentru facultăţile de medicină, medicină dentară şi farmacie.

UMF „Carol Davila” înregistrează anul acesta un record în privința numărului de candidaţi: 6.916 înscrişi pentru ocuparea celor 1.947 de locuri scoase la concurs (1.291 finanţate de la bugetul de stat şi 656 cu taxă).

Aproape 7.000 de candidaţi susţin duminică examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti care înregistrează în acest an un nou record al numărului de înscrieri. 

Pentru ocuparea celor 1.947 locuri scoase la concurs în sesiunea iulie 2026, dintre care 1.291 finanţate de la bugetul de stat şi 656 cu taxă, s-au înscris 6.916 candidaţi, cu 3.039 mai mulţi decât în sesiunea din 2025 şi cu 2.712 mai mulţi comparativ cu admiterea din 2024.

„Numărul record de candidaţi înscrişi în acest an la concursul de admitere pentru programele de studii universitare de licenţă ale Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti confirmă, încă o dată, încrederea de care se bucură instituţia noastră şi prestigiul academic construit prin performanţă, responsabilitate şi excelenţă, reprezentând cea mai valoroasă recunoaştere a calităţii actului educaţional şi a standardelor academice pe care universitatea le promovează, transmitea recent, rectorul Viorel Jinga, conform Agerpres.

Repartizarea candidaţilor pe facultăţi

Potrivit unui comunicat al UMF ”Carol Davila”, repartizarea candidaţilor pe facultăţi este următoarea:

  • Facultatea de Medicină – 2.727 candidaţi (725 de locuri finanţate de la buget şi 260 cu taxă);
  • Facultatea de Stomatologie – 800 candidaţi (190 la buget şi 84 cu taxă);
  • Facultatea de Farmacie – 107 candidaţi (94 la buget şi 20 cu taxă).

În premieră, pentru accederea la toate programele de studiu de licenţă ale Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală admiterea din acest an se va face pe bază de dosare, fiind înscrişi 3.282 de candidaţi – 314 locuri la buget şi 260 cu taxă.

Anul acesta, 18 premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la disciplinele biologie, fizică sau chimie au fost deja admişi în UMF „Carol Davila”, fără susţinerea concursului de admitere conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Citeşte şi: Ministerul Apărării reia astăzi căutările resturilor dronei doborâte sâmbătă la Sfântu Gheorghe

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS