Universitatea Craiova a pierdut prima manșă a turului al doilea preliminar din Liga Campionilor, scor 0-1, în deplasare cu Levski Sofia, însă în tabăra alb-albaștrilor încrederea rămâne ridicată înaintea returului din Bănie.
La finalul întâlnirii din Bulgaria, Sorin Cârțu a declarat că rezultatul este unul care poate fi întors și a amintit că Universitatea a mai reușit calificări după prime manșe dificile.
„Am fi vrut un rezultat favorabil. Nu mi se pare că nu putem să câștigăm. Voiam să câștigăm, dar este un rezultat care se poate întoarce. Am mai avut meciuri de acest fel cu Trnava, Sarajevo. Acasă suntem o forță și trebuie să ne calificăm. Așa sunt meciurile în perioada asta. Poate Popică, singur cu portarul, ne-a salvat, dar au avut și ei noroc la ocazia lui Anzor. Este și o chestiune de șansă. A ratat frumos, cu exteriorul. Dar ne vedem acasă”, a spus Sorin Cârțu.
„Oblemenco va fi arhiplin”
Președintele Universității Craiova a subliniat că Levski este o echipă valoroasă, însă consideră că atmosfera de pe stadionul „Ion Oblemenco” va reprezenta un atu important pentru formația pregătită de Filipe Coelho.
„Am spus de la început că vor fi meciuri grele și ceea ce s-a întâmplat azi nu trebuie considerat o mare surpriză. Este un adversar puternic, s-a descurcat bine în situațiile de unu la unu și cu mingea la picior. Avem șansa să câștigăm acasă și să ne calificăm. Toți ne-am fi dorit un rezultat pozitiv, dar asta nu înseamnă că este totul gata. Din contră, trebuie să ne mobilizăm și mai bine.
Vom face analiza jocului, pentru că este important să vezi adversarul și pe imaginile tale. Atmosfera la retur va fi la fel ca anul trecut, o nebunie. Stadionul va fi arhiplin și va încuraja echipa, iar asta va însemna un suport puternic pentru jucătorii noștri. Nu sunt eu cu procentele. Va fi un meci de calificare la returul de acasă. Se pot întâmpla multe: un henț, o eliminare, un autogol. Și în seara asta era simplu să egalăm, am avut șansa chiar și după o gafă a lor. Levski este o echipă bună, s-ar putea bate la titlu în România. Totuși, nu mi se pare mai bună decât Sarajevo, ca echipă, ca un întreg”, a afirmat Sorin Cârțu, la Prima Sport.
Citește și: Filipe Coelho, după Levski – U Craiova 1-0: „Rămânem cu sentimentul că putem să ne calificăm!“

