Hitul „Gangnam Style” al rapperului sud-coreean Psy a depăşit 6 miliarde de vizualizări pe YouTube, devenind cel mai urmărit videoclip K-pop din toate timpurile, a anunţat luni agenţia sa, P Nation.
Videoclipul a atins pragul vineri, la aproximativ 14 ani de la lansarea piesei în iulie 2012, potrivit P Nation. Anterior, acesta depăşise 5 miliarde de vizualizări în decembrie 2023.
„Depăşirea a 6 miliarde de vizualizări nu este doar un moment simbolic în istoria K-pop-ului, ci demonstrează puterea durabilă a conţinutului care continuă să fie urmărit în diferite ţări şi de diverse generaţii”, a declarat compania.
În timpul unui concert duminică, Psy a sărbătorit realizarea şi le-a promis fanilor că va încărca un nou videoclip pe YouTube, mulţumindu-le pentru sprijinul acordat.
„Gangnam Style” a devenit un fenomen global datorită ritmului său captivant, a versurilor satirice şi a dansului emblematic de „călărie”.
Piesa a ocupat poziţia a doua în topul Billboard Hot 100, iar videoclipul său a devenit primul videoclip K-pop care a depăşit un miliard de vizualizări pe YouTube.
Citește și: Care sunt cele mai frecvente alergii de vară

