Pompierii doljeni au intervenit în zeci de situații de urgență după furtuna puternică ce a afectat județul, aflat sub avertizări meteorologice de Cod Galben și Cod Portocaliu de vreme severă.
Începând cu ora 17:30, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au gestionat nu mai puțin de 39 de evenimente generate de precipitațiile abundente și intensificările vântului.
Dintre acestea, 31 de intervenții au vizat evacuarea apei din locuințe, curți, beciuri, demisoluri și spații comerciale, alte patru au fost pentru îndepărtarea copacilor căzuți, iar trei au vizat străzi, pasaje și drumuri inundate. Totodată, pompierii au salvat o persoană rămasă blocată cu autoturismul în apă.
Cele mai afectate au fost municipiile Craiova și Calafat

Cele mai afectate au fost municipiile Craiova și Calafat, unde au fost inundate numeroase gospodării și subsoluri. În Craiova, acumulările importante de apă au creat probleme în mai multe zone, printre care pasajul Electroputere, Aleea 4 Șimnic și zona Bila. În una dintre aceste zone, un autoturism a rămas blocat în apă și a fost necesară intervenția salvatorilor.
Au fost semnalate căderi de arbori pe domeniul public

De asemenea, au fost semnalate căderi de arbori pe domeniul public, iar intervenții pentru evacuarea apei și înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice au avut loc și în comunele Șimnicu de Sus, Bucovăț și Ișalnița.
Misiunile echipajelor ISU Dolj s-au desfășurat pe parcursul întregii seri și nopți, pompierii intervenind cu autospeciale, motopompe și echipaje specializate pentru limitarea efectelor fenomenelor extreme și protejarea populației și a bunurilor.

