Consiliul Naţional al PNL se întruneşte vineri, pentru a stabili detaliile Congresului extraordinar din 21 iunie. Şedinţa, care va avea loc online, se desfăşoară în contextul contestărilor în instanţă vizând deciziile de sancţionare a celor care ar susţine Guvernul Veştea, dar şi al anchetei DNA care îl vizează pe Ciprian Ciucu, unicul prim-vicepreşedinte liberal care îl sprijină pe liderul formaţiunii, premierul interimar Ilie Bolojan.
La rândul său, premierul desemnat Adrian Veştea, care ar putea fi exclus din partid, şi-a anunţat intenţia de a-l contracandida pe Bolojan la şefia partidului, dar a cerut schimbarea datei Congresului pentru 28 iunie, potrivit news.ro.
Conducerea PNL a anunţat deja în 17 iunie că a decis convocarea Consiliului Naţional Extraordinar pentru 19 iunie, ora 17.00, în format online, şi că propune organizarea Congresului Extraordinar pentru 21 iunie.
Obiectivul principal al Consiliului Naţional Extraordinar este de a convoca Congresul Extraordinar al PNL pentru data de 21 iunie, la ora 12.00, în Bucureşti, la Romexpo.
Liberalii trebuie să răspundă rapid şi decisiv unor evoluţii care afectează partidul
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat în cadrul şedinţei BPN că liberalii trebuie să răspundă rapid şi decisiv unor evoluţii care afectează partidul, astfel încât PNL să-şi reconfirme direcţia politică, să-şi clarifice mesajul şi să-şi menţină credibilitatea în ochii membrilor, simpatizanţilor şi ai românilor.
Agenda Consiliului Naţional Extraordinar de vineri
Agenda Consiliului Naţional Extraordinar de vineri, 19 iunie, la care vor participa 800 delegaţi liberali, va include: aprobarea convocării Congresului Extraordinar pentru data de 21 iunie 2026; aprobarea modificării statutului Partidului Naţional Liberal.
Pentru Congresul Extraordinar al partidului, propus a avea loc în ziua de duminică, 21 iunie 2026, vor fi invitaţi 2.500 de delegaţi din toată ţara, dintre care 500 de delegaţi de drept şi 2.000 de delegaţi aleşi de organizaţiile partidului din teritoriu.
Agenda Congresului Extraordinar al PNL va fi stabilită vineri, în cadrul Consiliului Naţional Extraordinar.
Agenda şedinţei de vineri ar putea suferi însă modificări ca urmare a celor mai recente evoluţii: 16 parlamentari PNL au contestat sancţiunile anunţate pentru cei care ar susţine prin vot sau ar accepta să facă parte din Cabinetul Veştea. De asemenea, şedinţa are loc în contextul acuzaţiilor de corupţie care îl vizează pe singurul prim-vicepreşedinte al partidului care este alături de Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu, acuzat de luare de mită şi plasat joi sub control judiciar.

