Știri de ultima orăSportTenisAndreeva - Chwalinska, marea finală feminină de la Roland Garros 2026

Andreeva – Chwalinska, marea finală feminină de la Roland Garros 2026

Maja Chwalinska a învins-o în minimum de seturi pe favorita numărul 25, Diana Shnaider, și s-a calificat în prima ei finală de Grand Slam, la 24 de ani, de pe poziția 114 WTA. Sâmbătă, Chwalinska are șansă să repete performanța Emmei Răducanu de la US Open 2021.

Maja Chwalinska, marea surpriză de la French Open

Maja Chwalinska, ocupanta locului 114 WTA, a produs încă o surpriză la Roland Garros. Poloneza în vârstă de 24 de ani s-a calificat în prima finală de Grand Slam a carierei, după ce a învins-o pe Diana Shnaider, favorita numărul 25, cu scorul de 7-6 (4), 6-4, la capătul unui meci care a durat peste două ore de joc.

Maja Chwalinska este prima jucătoare din istorie care vine din calificări și ajunge în finala Roland Garros. Înaintea acestui turneu avea doar două victorii pe zgură în circuit. Este fără doar și poate una dintre cele mai frumoase povești din tenis. În calificări, poloneza a trecut de Rame, Monnet și Lamens, iar pe tabloul principal le-a surclasat pe Zheng, Mertens, Sakkari, Parry, Kalinskaya și Shnaider, cedând un singur set, în turul al treilea.

În prima semifinală a zilei, Mirra Andreeva a învins-o categoric pe Marta Kostyuk, cu scorul de 6-1, 6-3. A fost prima victorie a rusoaicei în fața ucrainencei, al 35-lea ei succes în 2026 și prima calificare într-o finală de Grand Slam, la doar 19 ani. În finala de sâmbătă, puștoaica antrenată de Conchita Martinez va porni ca favorită certă.

Citește și: Rezultate excelente pentru judo-ul craiovean la Naționalele de la Cluj! Aur și argint pentru LPS și CSU Craiova


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS