Premierul interimar Ilie Bolojan a discutat la București cu Manfred Weber, președintele PPE, despre situația politică din România. Liderul PNL a subliniat că partidul trebuie să rămână proeuropean, reformist și de centru-dreapta.
„Am avut astăzi o discuţie foarte bună cu Manfred Weber despre viitorul României, despre responsabilitatea partidelor pro-europene şi despre nevoia de a recâştiga încrederea oamenilor prin seriozitate, reforme şi rezultate. I-am mulţumit pentru sprijinul constant pe care Partidul Popular European şi domnia sa l-au oferit României în toţi aceşti ani. România are nevoie de parteneri europeni puternici, iar PPE a fost de fiecare dată alături de ţara noastră în momente importante, de la susţinerea aderării la Schengen până la implementarea PNRR şi atragerea fondurilor europene.
Am discutat deschis şi despre situaţia politică din România. Cred că PNL trebuie să îşi păstreze identitatea şi direcţia clară de partid de centru-dreapta, pro-european şi reformist”, a scris Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.
România are nevoie de responsabilitate, nu de populism
El a subliniat că România are nevoie de responsabilitate, nu de populism.
„Nu putem construi viitorul ţării pe promisiuni fără acoperire şi pe evitarea răspunderii politice. Cine guvernează trebuie să îşi asume deciziile şi consecinţele lor. PNL trebuie să continue schimbarea începută: reguli egale pentru toţi, instituţii care lucrează pentru cetăţeni, reducerea risipei şi o administraţie mai eficientă. Încrederea românilor se recâştigă prin muncă, seriozitate şi onestitate, nu prin propagandă”, a afirmat Bolojan.
Totodată, acesta i-a mulţumit lui Manfred Weber pentru prietenia şi susţinerea oferite României.
„Viitorul nostru este într-o Europă puternică, modernă şi responsabilă”, a precizat Bolojan.
Manfred Weber: Ilie Bolojan „conduce cu determinare şi responsabilitate, punând oamenii pe primul loc”
La rândul său, Manfred Weber a postat pe Facebook un mesaj în care apreciază că premierul interimar Ilie Bolojan „conduce cu determinare şi responsabilitate, punând oamenii pe primul loc”.
„Mulţumesc Ilie Bolojan pentru excelenta discuţie avută azi în România. Conduci cu determinare şi responsabilitate, punând oamenii pe primul loc. Prin reducerea deficitului, stabilizarea economiei, asigurarea finanţării din PNRR şi promovarea reformelor şi modernizării, ai ales calea cea mai dificilă, dar corectă şi una pro-europeană”, a scris Manfred Weber.

