O femeie de 70 de ani și-a pierdut viața, iar un copil de cinci ani a suferit răni extrem de grave, după ce au fost surprinși și accidentați de un tren de pasageri. Nenorocirea a avut loc luni după-amiază, în jurul orei 17.10, în timp ce încercau să traverseze calea ferată pe firul II de circulație, în zona cuprinsă între Ramificația Borcea și stația Fetești, în județul Ialomița.
Trenul implicat în accident este InterRegio 11084, care circula pe ruta Constanța – București. La bordul garniturii se aflau aproximativ 200 de călători, însă niciunul dintre aceștia nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Copilul a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD
Pompierii militari din cadrul Stației Fetești au fost solicitați de urgență să intervină la locul accidentului feroviar. Pentru salvarea victimelor au fost mobilizate imediat o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Văzând gravitatea situației de la fața locului, forțele de intervenție au fost suplimentate rapid cu două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Ialomița și cu elicopterul SMURD de la Constanța, trimis pentru a prelua minorul în cel mai scurt timp posibil.
La sosirea salvatorilor, pe terasamentul căii ferate au fost găsite cele două victime. Femeia se afla deja în stop cardio-respirator, iar medicii au început imediat manevrele de salvare, însă fără rezultat. Din fericire, copilul a supraviețuit impactului violent cu trenul și a primit rapid primul ajutor direct la fața locului înainte de a fi evacuat către medici.
Impactul a dat complet peste cap traficul feroviar de pe una dintre cele mai circulate rute din țară. La solicitarea autorităților care au efectuat primele măsurători, circulația trenurilor a fost complet oprită pe ambele fire începând cu ora 17.30. Abia după aproape o oră de blocaj total, mai exact la ora 18:20, Compania Națională de Căi Ferate a reușit să reia traficul feroviar, însă doar pe firul I de mers.

