Știri de ultima orăBani & AfaceriFinanteProgramul „Diaspora Investeşte Acasă” pune la dispoziţie 100 de milioane de euro românilor din străinătate care deschid afaceri în România

Programul „Diaspora Investeşte Acasă” pune la dispoziţie 100 de milioane de euro românilor din străinătate care deschid afaceri în România

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă că a publicat în transparenţă, pe site-ul Ministerului Finanţelor, Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea programului „Diaspora Investeşte Acasă” – prima platformă dedicată românilor din străinătate, prin care 100 de milioane de euro sunt puși la dispoziția celor care aleg să investească şi să dezvolte afaceri în România. Banii vor fi acordaţi prin Banca de Investiţii şi Dezvoltare, iar programul este gândit ca un instrument de sprijin pentru investiţii, fără impact asupra deficitului bugetar, informează News.ro.

„100 de milioane de euro pentru românii din diaspora care investesc acasă. Ieri am publicat în Transparenţă, pe site-ul Ministerului Finanţelor, Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea programului „Diaspora Investeşte Acasă” – prima platformă dedicată românilor din străinătate, prin care punem la dispoziţie 100 de milioane de euro pentru susţinerea celor care aleg să investească şi să dezvolte afaceri în România”, anunţă ministrul interimar al Finanţelor, pe Facebook.

Românii din toată lumea, una dintre cele mai importante resurse de energie, experienţă şi capital pentru dezvoltarea ţării

Alexandru Nazare precizează că românii din toată lumea reprezintă una dintre cele mai importante resurse de energie, experienţă şi capital pentru dezvoltarea ţării.

„Mulţi au construit afaceri de succes în străinătate, au acumulat competenţe valoroase şi au demonstrat că pot performa la cel mai înalt nivel oriunde în lume. Cred cu tărie că România trebuie să devină o ţară care nu doar îşi încurajează diaspora să revină, ci şi una care oferă oportunităţi reale pentru investiţii, dezvoltare şi parteneriat pe termen lung“, subliniază ministrul.

„Statul trebuie să fie un partener real pentru cei care aleg să investească acasă“

Potrivit lui Nazare, prin acest program este sprijinită iniţiativa antreprenorială, crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea economiei locale.

„Această măsură face parte din pachetul mai amplu de soluţii pentru relansarea economiei, stimularea investiţiilor şi consolidarea capitalului românesc, pe care l-am lansat în februarie. Banii vor fi acordaţi prin Banca de Investiţii şi Dezvoltare, iar programul este gândit ca un instrument de sprijin pentru investiţii, fără impact asupra deficitului bugetar. Cu alte cuvinte, susţinem economia fără să punem presiune suplimentară pe finanţele publice“, menţionează Nazare.

Ministrul interimar de Finanţe apreciază că „avem nevoie de mai multe afaceri româneşti puternice, de investiţii productive şi de politici publice care să creeze încredere şi predictibilitate“.

„România are nevoie de experienţa, profesionalismul şi curajul românilor din diaspora. Iar statul trebuie să fie un partener real pentru cei care aleg să investească acasă“, spune Nazare.

Citește și: Un tânăr care amenința că se aruncă de pe un bloc s-a dezechilibrat și a căzut în gol

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS