Primăria Municipiului Craiova anunță restricții de circulație în centrul orașului pentru desfășurarea evenimentului Craiova Sport Fest 2026, organizat în perioada 16 – 17 mai 2026.
Străzi închise circulației
Restricțiile vor intra în vigoare începând de vineri, 15 mai, ora 22:00 și vor fi menținute până duminică, 17 mai, ora 19:00.
Circulația rutieră va fi restricționată pe următoarele artere:
- strada Alexandru Ioan Cuza, între Calea Unirii și strada Arieș;
- strada Popa Șapcă;
- Calea Unirii, între strada Mihai Viteazul și strada Alexandru Ioan Cuza.
Autoritățile anunță că traficul rutier va fi deviat pe arterele din apropiere pe toată durata evenimentului.
Cine va avea acces în zona restricționată
Accesul va fi permis pentru:
- autovehiculele cu regim de circulație prioritară;
- riveranii care nu au alt acces către proprietate;
- vehiculele care transportă persoane cu dizabilități.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zonă.
Citește și: Weekend de poveste la Teatrul Colibri: „Albă ca Zăpada” și „Bună dimineața, noapte bună!”

