Inundaţii pe coastele Turciei de la Marea Neagră. Ploile torenţiale au provocat viituri în provincia Samsun din nordul ţării şi au inundat locuinţe, magazine şi drumuri, a relatat miercuri presa turcă de stat, citată de DPA, transmite Agerpres.
Cel puţin 12 persoane au fost spitalizate cu răni uşoare, potrivit agenţiei de presă Anadolu. Mai multe pâraie au ieşit din matcă după ploile torenţiale care au căzut marţi seară în Samsun, a precizat agenţia Anadolu. Mai multe vehicule au fost luate de apele revărsate.
Echipele de intervenţie au continuat să îndepărteze miercuri deşeurile şi noroiul din cartierele afectate. Şcolile au fost închise pentru o zi în districtul Havza, grav afectat de inundaţii, au anunţat autorităţile locale.
Patru cartiere au fost inundate în decurs de doar 10 minute
Guvernatorul din Samsun, Orhgan Tavli, a declarat că patru cartiere au fost inundate în decurs de doar 10 minute în urma ploilor torenţiale care au căzut marţi seară, a raportat agenţia de presă Anadolu.
Regiunea turcă de la litoralul Mării Negre este predispusă la precipitaţii abundente şi la inundaţii. În 2021, peste 50 de persoane au murit în urma inundaţiilor produse în partea vestică a acestei regiuni, potrivit Anadolu.
Citeşte şi: Declarația adoptată la București de liderii europeni participanți la summitul B9

