Știri de ultima orăEvenimentȘase răniți după ce un autoturism s-a răsturnat în șanț

Șase răniți după ce un autoturism s-a răsturnat în șanț

Șase persoane au ajuns la spital – una în cod roșu medical, iar celelalte cinci încadrate în cod galben -, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în afara părții carosabile. Accidentul a avut loc marți, în localitatea Budiul Mic, comuna Crăciunești, pe drumul de legătură cu Târgu Mureș.

Marți, în jurul orei 10.00, polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni la un accident de circulație, produs pe DC 65, în comuna Crăciunești, sat Budiu Mic.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că evenimentul rutier este reprezentat de o autoaccidentare, respectiv un autoturism, condus de un tânăr de 18 ani, din județul Dâmbovița, care se deplasa dinspre Crăciunești spre Târgu Mureș, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite prin cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, conducătorul autoturismului și cinci pasageri din acesta au fost transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri și investigații de specialitate.

La locul accidentului au intervenit o autospecială de intervenție, trei ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă și o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Mureș.

Citește și: Bărbat reținut de polițiști după ce și-a bătut fosta iubită într-o spălătorie și i-a luat portofelul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS