În perioada când m-am aflat la Istanbul (1993-1997) ca Secretar General Adjunct al “Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre”, am avut ocazia de a vizita în perioadele concediilor de vară, împreună cu întreaga familie, câteva din cele 9 insule situate în interiorul celei mai mici mări din lume, Marea Marmara. Ele se numesc generic “Insulele Prinţilor” după ce au devenit locuri cvasi-izolate unde Prinţii, Împăraţii şi Împărătesele au cunoscut exilul în timpul “Imperiului Roman de Răsărit”; acele teritorii au fost şi schit pentru Cler, dar şi destinaţie agreabilă pentru vacanţele monarhilor; pe aceleaşi meleaguri înconjurate de ape au locuit vestiţi scriitori turci şi diverşi lideri politici din alte ţări. În privinţa transportului, am utilizat atât sistemul de ambarcaţiuni private de capacitate redusă sau de feriboturi aflate în gestiunea unor agenţii turistice municipale, cât şi reţeaua micilor nave de pasageri, folosite în regim cotidian pentru deplasarea locuitorilor de pe insulele respective spre Istanbul sau viceversa. Am rămas, de fiecare dată, impresionaţi de eficienţa şi de civilizaţia acestor mijloace de transport care sunt o sursă financiară importantă pentru autorităţile locale.
În cele ce urmează, mă voi strădui să prezint impresiile notate în carnetul de însemnări – prietenul meu credincios şi însoţite de numeroase fotografii făcute la faţa locului pe care le păstrez cu deosebită plăcere în arhiva personală.
*Büyükada are o suprafaţă de 5,4 kilometri pătraţi, fiind cea mai mare dintre insulele din zona Mării Marmara, după cum arată şi numele acesteia. Plecând din Istanbul cu feribotul, se ajunge acolo într-o oră şi jumătate. Pe cel mai înalt deal al acestei insule se află “Mănăstirea Sfântului Mucenic Gheorghe”/Aya Jorgi unde se crede că ar fi locuit acesta. Lăcaşul a fost construit în anul 963, în timpul Împăratului bizantin din dinastia macedoneană, Nicefor/Nichifor al II-lea Focas (963-969). Potrivit unei legende, Mucenicul, un soldat pe cal alb, i s-a arătat în repetate rânduri în visurile unui cioban; Mucenicul îi spunea de fiecare dată acestuia să sape acolo unde cânta o privighetoare. Ciobanul nu a înţeles despre ce era vorba şi s-a dus să îl întrebe pe episcop; cei doi au plecat împreună şi au săpat în locul unde cânta o privighetoare; acolo ei au găsit icoana făcătoare de minuni pe care o îngropase, în timpul cruciadelor, Sfântul Mucenic Gheorghe, aceasta stând ascunsă în acel loc timp de două veacuri.
La icoană se roagă numeroşi pelerini, inclusiv musulmani, iar cei care şi-au văzut dorinţele împlinite revin şi lasă drept ofrande pe icoană diferite obiecte de preţ din aur şi argint: ceasuri, brăţări, broşe, medalioane, cercei etc. Noi ne-am închinat creştineşte pentru sănătatea noastră şi a rudelor noastre. Pentru a ajunge la acel sfânt lăcaş, dar şi pentru a vedea alte locuri pitoreşti de pe insulă (străduţe, fântâni, mici magazine şi pieţe), am închiriat un “faeton”/trăsură uşoară cu patru roţi; fac menţiunea că toate automobilele sunt interzise cu excepţia ambulanţelor, a maşinilor de pompieri şi a maşinilor de poliţie.
Ni s-a spus că pe acea insulă fusese exilat revoluţionarul bolşevic Lev Davidovici Troţki (1879-1940), fost Comisar al Poporului pentru Afaceri Militare, alungat din U.R.S.S. de dictatorul I.V. Stalin şi escortat până în Turcia în cursul anului 1929. Tot acolo am aflat următoarea istorie a casei respective. După ce locuise într-o casă care a ars într-un incendiu, fostul revoluţionar rus s-a mutat într-o vilă cu 3 etaje, construită în urmă cu 150 de ani, pe o imensă proprietate de 3.600 de metri pătraţi, situată pe ţărmul Mării Marmara. Fosta reşedinţă a lui Troţki timp de 4 ani (înainte de a-şi continua exilul în alte ţări) are o suprafaţă de 950 de metri pătraţi şi este alcătuită din 18 camere şi 5 săli de baie, dar nu este dotată cu un sistem de încălzire interioară şi necesită ample lucrări de renovare, fiind năpădită de buruieni şi diverşi arbori sălbatici.
Potrivit site-ului publicaţiei franceze Le Nouvel Observateur, fostul primar al localităţii făcuse următoarele declaraţii publice: “Dacă Ministerul Culturii din Turcia ar deţine mijloacele necesare, ar putea să cumpere acea vilă, să o renoveze şi să facă din ea un spaţiu cultural sau un muzeu. În orice caz, este o construcţie de patrimoniu, iar acela care o va cumpăra nu va putea să o transforme nici într-un bloc de locuinţe, nici într-un hotel şi nici într-un restaurant.”. Un agent imobiliar de pe Insula Büyükada, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a declarat: “Nu este prima dată când încercăm să vindem această casă (scoasă la vânzare pentru 4,4 milioane de dolari – n.n.), dar nimeni nu o vrea. Proprietarul ei actual, care locuieşte la Istanbul, nu a făcut lucrările necesare de renovare.”.
În vizita noastră, am văzut doar porţiunea terestră a exteriorului acelei vile, nu porţiunea vizibilă de pe mare.
*Kinaliada este cea mai apropiată insulă de Istanbul, putând fi traversată pedestru în maximum o jumătate de oră. Acolo am vizitat Mănăstirea “Metamorphosis” construită în perioada bizantină, în anul 867. După cucerirea otomană a Constantinopolului în anul 1453, mănăstirea a fost abandonată şi s-a degradat în întregime; negustorii greci din Chios au restaurat-o în anul 1720, adăugându-i o capelă dedicată Sfintei Paraskevi. De asemenea, am văzut Biserica Ortodoxă Greacă “Fecioara Maria”, “Biserica Armenească” ridicată în anul 1857 şi inaugurată de Patriarhul Hagop al III-lea, precum şi Moscheea în stil modernist, care a luat fiinţă în anul 1957. În mod firesc, ne-a impresionat acea coexistenţă a unor credinţe diferite pe un areal extrem de redus.
Kinaliada Foto: © Anil Öztas, CC BY 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by/4.0, via Wikimedia Commons
*Burgazada este a treia insulă ca mărime. Ea găzduieşte fosta casă, transformată în muzeu, a poetului şi povestitorului turc Sait Faik Abasyanik (1906-1954). După ce el a studiat la Istanbul si Bursa, s-a deplasat în Franţa, continuându-şi pregătirea universitară la Grenoble în perioada 1931-1935. În vitrinele muzeului memorial am văzut exemplare în limba turcă ale operelor sale, în principal volume de mici povestiri: Samovarul; Compania; Bărbatul inutil; Există un şarpe pe muntele Alem. Pe aceeaşi insulă am putut vedea Mănăstirea “Aya Yorgi Garibi” care se evidenţiază prin picturile în culorile albastru şi alb de pe pereţii exteriori şi de pe clopotniţă.
Burgazada Foto: User: Darwinek, CC BY-SA 3.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0, via Wikimedia Commons
*Heybeliada este a doua ca mărime din grupul de “Insule ale Prinţilor”. Printre atracţiile turistice la care am ajuns menţionez Sinagoga “Bey Yaacov” şi Biserica “Aya Nicola”. Am mai văzut o şcoală care asigură, până în zilele noastre, pregătirea clericilor şi Parcul Natural “Degirmenburnu”.
După excursiile efectuate în câteva “Insule ale Prinţilor” din proximitatea Istanbulului, era pe deplin nimerit să citim împreună – doi părinţi şi doi fii – primele versuri ale poeziei scriitorului român Ion Minulescu, Cânta un matelot: “Cânta un matelot la proră/Şi imnul lui solemn plutea/Pe-ntinsul Mării Marmara,/Ca-ntr-o cetate spaniolă,/Când orologiul din cupolă/Anunţă fiecare oră/Printr-un preludiu de mandolă./Cânta un matelot la proră/Şi marea nu-l înţelegea.”.
Autor: Dan Mihai Bârliba
