Doi poliţişti din Brăila sunt cercetaţi după ce s-au filmat cântând manele în autospeciala de serviciu, în timp sunt îmbrăcaţi în uniformă, și apoi au postat pe TikTok. „Să sară permisele, să vină permisele”, cântă unul dintre ei.
Imaginile cu cei doi au fost postate iniţial pe TikTok, ulterior fiind şterse.
În autospeciala de serviciu, în timp ce poliţiştii sunt îmbrăcaţi în uniformă, se aud manele. Cei doi agenţi fredonează, iar unul dintre ei spune: „Să sară permisele, să vină permisele”.
Potrivit presei locale, incidentul s-ar fi petrecut în noaptea de Înviere.
„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a dispus efectuarea de verificări, faţă de cei doi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, prin intermediul structurii specializate”, a transmis IPJ Brăila.

