Am avut onoarea de a-l cunoaşte şi de a-l întâlni de mai multe ori în perioada 2006-2011 când eram Ambasador al României în Georgia, pe Ilia al II-lea, Conducătorul Spiritual al Bisericii Georgiene. Apelativul oficial era Sanctitatea Sa, Preafericitul Arhiepiscop de Mtskheta-Tbilisi şi Catolicos-Patriarh a Toată Georgia.
Irakli Guduşauri-Şiolaşvili s-a născut cu numele de botez Irakli în ziua de 4 ianuarie 1933 la Vladikavkaz/Ossetia de Nord, într-o familie având legături cu fosta Dinastie Regală a Bagrationilor. El a urmat cursurile “Seminarului Teologic” şi ale “Academiei Teologice” din Moscova. În 1957 a fost hirotonit ierodiacon, primind numele de Ilia, iar în 1959 a devenit ieromonah. După absolvirea studiilor în anul 1960, Ilia s-a întors în Georgia, fiind rânduit ca preot la “Catedrala din Batumi”. În 1961 dânsul a primit rangul de ecumen şi ulterior pe cel de arhimandrit. În august 1963 a fost hirotonit Episcop de Batumi şi Şemokmedi cu rangul de vicar patriarhal; în acelaşi an a devenit rector al “Seminarului Teologic” din Mtskheta. În 1967 a fost ales Episcop de Tkhumi şi Abhazeti, iar în 1969 a primit titlul de Mitropolit. La 25 decembrie 1977 a fost ales Catolicos-Patriarh al Georgiei.
Sanctitatea Sa Ilia al II-lea a militat cu sârguinţă pentru redobândirea prestigiului Bisericii Georgiene de care se bucurase înainte de suprimarea autocefaliei de către U.R.S.S. Până în 1988 numărul preoţilor crescuse la 140, iar comunităţile monahale cuprindeau 40 de monahi şi 15 monahii; existau 200 de biserici, un Seminar şi 7 Mănăstiri de călugări şi de maici. În perioada mandatului meu ambasadorial am avut prilejul de a vedea roadele activităţii sale prin refacerea unor lăcaşuri de cult în întreaga ţară şi ridicarea altora noi. În cursul anul 2007 Patriarhul Ilia al II-lea a iniţiat procesul unei reale şi binevenite “explozii demografice”, anunţând public că Sanctitatea Sa personal va boteza pe cel de-al treilea copil al fiecărei familii georgiene.
În timpul conflictului militar ruso-georgian din august 2008, Ilia al II-lea a avut o poziţie fermă, înscrisă în coordonatele pacifismului şi umanismului ortodox. Astfel el a contactat de urgenţă pe liderii de la Kremlin şi pe înalţii prelaţi ai Bisericii Ruse, exprimându-şi îngrijorarea pentru faptul că ruşii ortodocşi îi bombardau pe georgienii ortodocşi. Sanctitatea Sa a efectuat o vizită pastorală în oraşul Gori situat la 80 de kilometri de Capitala Tbilisi şi în satele învecinate care fuseseră ocupate de trupele ruseşti, aducând ajutoare şi provizii de primă necesitate pentru populaţia aflată în pragul unei catastrofe umanitare; de asemenea, a ajutat în mod direct la recuperarea trupurilor soldaţilor şi civililor georgieni ucişi în războiul declanşat de regimul moscovit. Mai târziu, la 1 septembrie 2008 Ilia al II-lea şi-a dat binecuvântarea în timpul demonstraţiilor desfăşurate sub genericul “Rusia-stop!” în care sute de mii de cetăţeni au format un uriaş lanţ uman de-a lungul Georgiei.
În calitate de Patriarh al Georgiei, Ilia al II-lea a primit numeroase distincţii din partea Patriarhilor României, Antiohiei, Ierusalimului, Rusiei, Alexandriei, Greciei, Bulgariei ş.a. Ca o recunoaştere a activităţii îndelungate de istoric bisericesc şi teolog i-au fost conferite titlurile de “Doctor Honoris Causa” de către Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Vladimir” din New York/1986, Academia de Ştiinţe din Creta/1997, Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Tihon” din Pennsylvania/1998. Era membru de onoare al “Academiei Georgiene de Ştiinţe” din anul 2003 şi al “Academiei Internaţionale pentru Promovarea Cercetării Ştiinţifice” din anul 2007.
În mai multe întâlniri la sediul Patriarhiei din Tbilisi am trăit momente de reală plăcere spirituală, generate de dialogurile extrem de agreabile (desfăşurate în limba rusă), de argumentele solide şi de vorbele de duh care îi caracterizau prezenţa cuceritoare. Avea simţul respectului faţă de interlocutori, îi lăsa să îşi depene gândurile şi abia după aceea intervenea pe un ton blând, însoţit de un zâmbet natural, nicidecum teatral. Era posesorul unei vaste culturi umaniste ce nu se limita la lumea credinţei; de asemenea, m-a impresionat cunoaşterea istoriei românilor – ceea ce m-a determinat ca, la întâlnirea finală prilejuită de încheierea mandatului meu de Ambasador în Georgia, să îi ofer un album cu Mănăstirile din Moldova pe care l-a pus imediat în vitrina din sala de protocol unde mai avea două icoane pe sticlă de la Mănăstirea “Sâmbăta de Sus”. Printre temele discutate împreună s-a aflat cea a instalării unui monument sau bust al Ierarhului-Martir Antim Ivireanul în centrul Capitalei georgiene; din păcate, din cauza inerţiei şi birocraţiei autorităţilor noastre de atunci din domeniul culturii, proiectul meu nu a prins viaţă.
Patriarhul Georgiei a fost unul dintre principalii iniţiatori şi organizatori ai conferinţei internaţionale dedicate Sfântului Antim Ivireanul, care a fost găzduită în Amfiteatrul “Universităţii de Stat” din Tbilisi. Partea română a fost reprezentată de profesorul universitar doctor Maria Cornelia Bârliba (care a venit, pe lângă o comunicare ştiinţifică proprie, cu câteva intervenţii scrise de unii colegi de la Universitatea “Politehnica” din Bucureşti), de protosinghelul Mihail Stanciu de la Mănăstirea “Antim” din Capitala României şi de semnatarul acestui articol în calitate de Ambasador al ţării noastre în Georgia.
Patriarhului Ilia al II-lea îi aparţinea iniţiativa organizării anuale a unor ceremonii religioase comemorative în satul Ude, acolo unde s-a născut Antim cu numele de mirean Andrei şi a petrecut primii ani de viaţă până când el a fost luat în sclavie de ocupanţii turci. În fiecare an al mandatului meu ambasadorial am onorat invitaţia Sanctităţii Sale, deplasându-mă în acea localitate situată la circa 200 de kilometri de Tbilisi şi luând cuvântul de fiecare dată (în limba rusă) în faţa enoriaşilor sosiţi din multe sate învecinate. Consider că participarea mea periodică a constituit un eficient demers de diplomaţie publică prin mesajele simple pe care am reuşit să le transmit într-un limbaj adecvat şi accesibil, precum şi prin numeroasele contacte directe cu oamenii acelor locuri.
Am avut plăcerea de a include în programele vizitelor oficiale ale unor demnitari români primiri la Patriarhul Ilia al II-lea unde s-au reconfirmat sentimentele sincere de prietenie între cele două ţări şi popoare.
Revenind în România după încheierea carierei diplomatice la împlinirea vârstei de pensionare, am oglindit relaţiile mele intense şi profund omeneşti cu Patriarhul Ilia al II-lea în două dintre cărţile publicate: Unde sunteţi, domnule Titulescu? Gândurile incomode ale unui diplomat onest şi Călător pe meleagurile Credinţei. Ataşez la articolul de faţă o fotografie din decembrie 2011 înfăţişând prezenţa mea în vizita de rămas-bun, împreună cu soţia Maria Cornelia, la “Palatul Patriarhal” din Tbilisi. Aceasta a durat peste o oră; îmi amintesc faptul că Sanctitatea Sa a evidenţiat, cu acel prilej, relaţiile excelente de colaborare cu “Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române” şi cu Patriarhul Daniel, canonizarea de către înaltul for bisericesc român a lui Antim Ivireanul la 21 iunie 1992 şi prăznuirea sa în fiecare an la 27 septembrie.
Autor Dan Mihai Bârliba
