3.4 C
Craiova
joi, 12 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova cumpără încă 20 de autobuze electrice cu 11 milioane de euro

Primăria Craiova cumpără încă 20 de autobuze electrice cu 11 milioane de euro

Craiovenii vor beneficia în perioada următoare de încă 20 de autobuze electrice noi după ce primăria a lansat o nouă licitaţie din fonduri europene pentru completarea flotei existente de autobuze nepoluante. Acestea se adaugă celor 68 de mijloace de transport în comun electrice care circulă deja în oraş.

Potrivit anunţului de participare la licitaţie, Primăria Craiova intenţionează să cumpere 20 de autobuze noi electrice, 20 de staţii de încărcare lentă şi 3 staţii de încărcare rapidă în cadrul proiectului „Modernizarea sistemului de Transport public de călători din Municipiul Craiova prin achiziția de autobuze electrice și extinderea sistemului de management al traficului POR 2021 – 2027. „Contractul de achizitie publică vizează achiziţionarea a 20 bucăţi autobuze noi cu sistem de propulsie electric cu lungimea de cca. 12m (solo), 20 staţii de încărcare lentă şi 3 staţii de încărcare rapidă, pentru care autoritatea contractantă a solicitat finanţare nerambursabilă conform Contract de finantare nr.657/23.07.2025 în cadrul proiectului „Modernizarea sistemului de Transport public de călători din Municipiul Craiova pin achiziția de autobuze electrice și extinderea sistemului de management al traficului POR 2021/2027.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea eficienţei transportului public de călători, a frecvenţei şi a timpilor săi de parcurs, a transferului către acesta de la transportul privat cu autoturisme. De asemenea, se va urmări ca utilizarea autoturismelor să devină o opțiune mai puţin atractivă din punct de vedere economic şi al timpilor de parcurs, faţă de utilizarea transportului public, creându-se în acest mod condițiile pentru reducerea numărului autoturismelor şi reducerea emisiilor“, scrie în anunţul de participare la licitaţie. Suma disponibilă pentru achiziţie este de 49,1 milioane de lei fără TVA, adică 11,6 milioane de euru cu TVA. Termenul până la care se pot depune ofertele este 30 martie anul acesta.

Date tehnice ale autobuzelor

Autobuzele vor avea o capacitate de transport de minim 70 persoane din care minim 27 pe scaune (calculată la 0,125 m² / călător în picioare, plus conducătorul auto, scrie în caietul de sarcini. „Furnizorul poate suplimenta numărul de locuri pentru călătorii din autobuzul electric prin montarea de scaune rabatabile. Aceste scaune rabatabile vor fi amplasate în sectorul pentru persoanele cu dizabilităţi.

Caroseria va fi autoportantă de tip cheson și va avea podeaua coborâtă. Nu vor fi admise trepte pe toată suprafața disponibilă pentru călătorii în picioare. Caroseria va fi garantată la coroziune minim 8 ani şi va fi prevăzută cu minim 3 uşi de acces pentru călători situate pe partea dreaptă, cu câte 2 foi fiecare ușă având lățimea de min.1200 mm“.

106 autobuze noi în ultimii 10 ani

În ultimii aproximativ zece ani, Primăria Craiova a cumpărat 106 autobuze noi pentru transportul public, atât diesel, cât și electrice, prin mai multe contracte finanțate din buget local, fonduri europene și programe naționale. Prima achiziție importantă a fost realizată în 2019–2020, când municipalitatea a cumpărat 38 de autobuze diesel BMC Procity Euro 6, produse de compania turcă BMC. Acestea au fost primele vehicule moderne introduse în flotă după mulți ani și au înlocuit o parte din autobuzele vechi ale operatorului RAT Craiova. Ulterior, administrația locală a trecut la investiții în transport electric. În 2020, Primăria Craiova a semnat contractul cu producătorul polonez Solaris Bus & Coach pentru 16 autobuze electrice articulate Solaris Urbino 18, în valoare de 76.004.854,72 lei (cu TVA), contract care a inclus și stații de încărcare pentru aceste vehicule.

Craiova merge pe electrificare

Un alt proiect major a vizat 30 de autobuze electrice de 12 metri, achiziționate prin fonduri europene. Contractul de finanțare pentru acest lot a avut o valoare de 77.568.706 lei, majoritatea sumei fiind asigurată din fonduri ale Uniunii Europene. Aceste autobuze electrice, marca Granton, au fost introduse în circulație în 2023, contribuind la modernizarea semnificativă a flotei de transport public din Craiova. Procesul de electrificare a continuat printr-un nou proiect finanțat prin PNRR, care a vizat 22 de autobuze electrice suplimentare, tot de aproximativ 12 metri lungime. Odată cu această achiziție, numărul autobuzelor electrice cumpărate de municipalitate a ajuns la 68 de unități. Dacă licitaţia lansată recent se va derula fără probleme, Craiova va avea 88 de autobuze electrice şi 126 de autobuze noi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS