– La 150 de ani de la naștere –
Există destine grandioase, care transcend individualul, pentru a împlini un țel mult mai important, universal. În acestea se încadrează, de obicei, artiștii și marii oameni de stat ai omenirii, care, mai devreme sau mai târziu, ajung să pună în operă un proiect măreț la care, inițial, poate nici nu visau.
Se poate spune că destinul îi alege pe acești oameni, nu că ei își aleg destinul – deși, cu certitudine, ei vor urma un traseu pentru care se vor lupta chiar și în cele mai vitrege condiții, chiar și atunci când par să nu aibă nicio șansă, fiindcă este ”înscris în ADN-ul lor” să reușească.
Un astfel de om cu un destin de excepție a fost și Constantin Brâncuși.
Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi (cf. versiunii în limba română a Wikipedia).
Cine ar fi putut prevedea viitorul strălucit al acestui tânăr, care a avut contribuții de excepție la dezvoltarea artei moderne și la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană?
Spirit temperamental, rebel, Brâncuși a avut o viață tumultuoasă, agitată, în ton cu opera sa novatoare.
Decepționat de insuccesul pe care l-a avut în țară cu realizarea bustului generalului Carol Davila, care a fost considerat de o comisie nesatisfăcător, Brâncuși decide să plece în Franța, parcurgând drumul pe jos, din cauza lipsei fondurilor.
În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, ulterior refuzând să lucreze în atelierul celebrului Auguste Rodin.
Va cunoaște personalități de marcă din lumea artelor și va influența sculptura prin lucrările sale novatoare.
Formele sale esențializate nu voiau însă să reprezinte abstracțiuni, ci o fațetă mai puțin vizibilă a realității, una cu rădăcini în metafizic – ceea ce nu a fost deloc ușor de înțeles de către critici.
Celebra ”Coloană a infinitului” este, poate, cel mai elocvent exemplu de redare a unei comuniuni cu cerul care există, dar nu este vizibilă de toată lumea. Acest tip de creație reprezintă în primul rând un portal deschis între Cer și Pământ, o punte metafizică între lumea aceasta și cea de dincolo.
Trebuie spus că lucrările maestrului de la Hobița au fost opera unui avangardist, ale unui vizionar și de aceea nu și-au găsit imediat locul potrivit, cu toate că până la urmă i-au asigurat notorietatea încă din timpul vieții.
Constantin Brâncuși a trecut la cele veșnice la data de 16 martie 1957. A fost înmormântat la Cimitirul Montparnasse din Paris.
Personalitate enigmatică, temperament arzător, operă care merge la esențe – iată doar câteva borne de care trebuie să ținem cont atunci când ni-l rememorăm pe Brâncuși. Acum, la 150 de ani de la naștere, este cel mai potrivit moment pentru o asemenea incursiune în viața și în opera sa.
Autor Mihai Gîndu
