Tribunalul Federal General a anulat decizia luată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) și cazul medaliei de bronz caștigate de Ana Maria Barbosu la Jocurile Olimpice de la Paris a fost trimis spre revizuire la Lausanne.
Nadia Comăneci a reacționat și reclamă șocul emoțional pe care sportivele îl resimt în aceste situații.
„Înțeleg că este o etapă procedurală menită să asigure o analiză riguroasă a tuturor faptelor. Dincolo de aspectele tehnice, principala mea preocupare rămâne impactul profund asupra sportivelor. Această prelungire a stării de incertitudine generează un șoc emoțional și o presiune psihologică uriașă asupra celor trei gimnaste implicate.
Este regretabil că, după un efort sportiv colosal, tinerele gimnaste sunt obligate să treacă prin acest carusel al emoțiilor, în loc să se bucure de performanța obținută. Din respect pentru sănătatea lor mentală și pentru valorile sportului, este esențial ca acest proces să se soluționeze într-un mod care să restabilească echilibrul și liniștea lor sufletească”, a declarat fosta mare gimnastă, pentru Gsp.ro.
Clasamentul probei la sol de la JO:
1. Rebeca Andrade – 14.166
2. Simone Biles – 14.133
3-4. Ana Maria Barbosu – 13.700
3-4. Sabrina Voinea – 13.700
5. Jordan Chiles – 13.666
6. Alice D’Amato – 13.600
7. Rina Kishi – 13.166
8. Ou Yushan – 13.000
9. Manila Esposito – 12.133
Citește și: Medalia Anei Bărbosu de la JO, în aer! Cazul a fost trimis spre rejudecare la TAS

