Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că chiar dacă mâine s-ar schimba premierul, indiferent cine ar fi el, problemele rămân şi, din cauza acestor probleme care au fost parţial rezolvate până acum, n-a fost o apetenţă pentru poziţia de premier a României, în vara anului trecut. El i-a răspuns preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, privind deficitul anunţat pe anul 2025, arătând că este cel pe cash şi este unul de etapă, iar când se înregistrează şi datoriile vom depăşi foarte probabil 8%, informează News.ro.
”Chiar dacă mâine s-ar schimba premierul, indiferent cine ar fi el, problemele acestea rămân. Din cauza acestor probleme care au fost parţial rezolvate până acum, n-a fost o apetenţă pentru poziţia de premier a României în vara anului trecut”, a declarat premierul Ilie Bolojan la RRA.
Despre tensiuni în interiorul PNL cu privire la măsurile luate de Guvern, Bolojan a precizat că ”doar în media, doar în zona de speculaţii, apar astfel de lucruri”.
”Eu, în relaţiile cu toţi colegii mei, nu am constatat acest lucru, dar v-am spus, nu asta este temerea mea”, a subliniat Ilie Bolojan.
„Noi avem o scară pe care trebuie să coborâm. Dacă ai coborât, de exemplu, două scări într-un an, înseamnă că anul viitor va trebui să faci o coborâre mai mică“
Despre declaraţiile preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, cu privire la deficitul bugetar pe 2025, premierul a precizat că ”deficitul pe 2025, care a fost anunţat, este deficitul pe cash, adică deficitul pe banii efectiv pe care i-am plătit, care însă este un deficit de etapă, pentru că el se finalizează în martie, atunci când se înregistrează şi datoriile cu care România, Guvernul sau alte autorităţi intră în anul următor, adică în 2026”.
”În momentul în care se adaugă şi aceste datorii, vom depăşi foarte probabil 8%. În 2024, deficitul a fost pe două componente. Prima dată a fost 8,7% pe cash, după care când s-au adunat arieratele şi datorile a devenit 9,3%. Acum suntem la 7,7% şi când se vor aduna aceste arierate pe care le are statul, vor fi câteva puncte procentuale, cu siguranţă vom avea un deficit mai mare. Pe de altă parte, cu cât ai redus situaţia mai mult, cu atât efectele pe anul acesta vor fi mai scăzute, pentru că România s-a angajat să ajungă la un deficit de 3% în 2030. Deci noi avem o scară pe care trebuie să coborâm. Dacă ai coborât, de exemplu, două scări într-un an, înseamnă că anul viitor va trebui să faci o coborâre mai mică. Şi deci nu este niciun fel de problemă”, a comentat Bolojan.
Sorin Grindeanu: Am fost victimele unei scamatorii în legătură cu deficitul
El a precizat că ”este surprinzător să vezi un partid din coaliţie care are şi el meritul de a ajunge în această situaţie, pentru că acest rezultat este un efort de echipă a tuturor miniştilor, al parlamentarilor care au susţinut proiecte de legi”.
Potrivit premierului, ”fără reducerea cheltuielilor în administraţie, fără sporul de condiţii vătămătoare, care a fost redus, fără cele 10% la fondurile europene, care au fost reduse, fără măsurile din educaţie, care au fost luate, nu puteam să ne reducem cheltuielile de salarii într-o lună de la 14,2-14,3 miliarde la 13,6 miliarde în ultimele luni, în aşa fel încât să avem un trend descendent a cheltuielilor de salarii”.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că am fost victimele unei scamatorii în legătură cu deficitul, dar una mai elaborată, precizând că deficitul care fusese anunţat în urmă cu jumătate de an se dovedeşte a nu fi real.
El a explicat că deficitul este în jur de 8% şi în afară de creşterea TVA la 21% nu s-au întâmplat alte lucruri extraordinare, încasările la buget fiind asemănătoare.
Citește și: Bilanţul accidentului feroviar din Andaluzia: 45 de morţi

