Polițiștii din cadrul Biroul Rutier Râmnicu Vâlcea au intervenit, astăzi, la un accident rutier produs pe drumul județean DJ 703F, pe raza localității Dăești.

Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că o femeie de 65 de ani, din comuna Sinești, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum.
Aceasta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a acrosat un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din Râmnicu Vâlcea.
Victima, transportată la spital

În urma impactului, bărbatul a fost rănit și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Citește și: Club de lectură în limba engleză pentru copii și adolescenți, la Muzeul Cărții și Exilului Românesc

