1.7 C
Craiova
marți, 20 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateTelefonul Vârstnicului - sprijin esențial pentru seniorii României: peste 11.600 de apeluri în 2025

Telefonul Vârstnicului – sprijin esențial pentru seniorii României: peste 11.600 de apeluri în 2025

Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001, linia națională gratuită dedicată persoanelor vârstnice, a înregistrat în anul 2025 un total de 11.697 de apeluri, oferind sprijin, informații și consiliere pentru 5.769 de seniori din întreaga țară. Datele confirmă rolul esențial al acestui serviciu ca instrument de conectare și suport pentru persoanele în vârstă, în special pentru cele aflate în situații de vulnerabilitate socială sau emoțională.

Date-cheie ale anului 2025

Pe parcursul anului, au apelat 2.582 de persoane noi, alături de 2.912 apelanți recurenți, ceea ce evidențiază caracterul constant și relațional al serviciului.
Totodată, 275 de vârstnici au fost înscriși în serviciul de reapelare săptămânală, destinat combaterii singurătății, activitate susținută de 15 voluntari, implicați activ în special în acest tip de intervenție.

Profilul apelanților noi

Analiza apelanților conturează un profil clar al beneficiarilor:

  • 58% femei (1.500) și 42% bărbați (1.082), bărbații fiind într-o ușoară creștere față de anul anterior;
  • 56% dintre seniori locuiesc singuri, indicând un nivel ridicat de izolare;
  • Grupa de vârstă dominantă este 70–80 de ani (38%), urmată de 80–90 de ani (19%) și 65–70 de ani (16%);
  • Prezența apelanților sub 50 de ani reflectă implicarea aparținătorilor, iar categoria peste 90 de ani evidențiază situații de vulnerabilitate accentuată.

Din punct de vedere geografic, cei mai mulți apelanți provin din mediul rural și orașe mici (39%), iar la nivel regional, Bucureștiul concentrează cel mai mare număr de apeluri, urmat de Moldova, Transilvania și Muntenia.

Principalele nevoi exprimate

Cele mai frecvente solicitări au vizat:

  • informații despre drepturi și servicii sociale – 907 seniori;
  • îngrijire și suport în funcție de gradul de dependență – 661 seniori;
  • implicare activă și participare comunitară – 441 seniori;
  • sprijin financiar și material – 298 seniori;
  • sprijin emoțional – 120 seniori.

Asistenții sociali ai liniei operează cu o bază de date de aproximativ 1.500 de instituții și servicii, publice și private, dedicate vârstnicilor, în continuă actualizare.

Mărturii din teren

Impactul uman al serviciului este reflectat de mesajele primite de la beneficiari:

„Dumneavoastră îmi oferiți o alinare, îmi arătați că îi mai pasă cuiva și de oamenii bătrâni.” – doamna G., 88 de ani

„Am găsit mereu rezolvare pentru problemele mele. Credeam că pe noi, bătrânii, ne-a uitat toată lumea.” – doamna M., 80 de ani

Un pilon de stabilitate socială

La 10 ani de la lansare, Telefonul Vârstnicului rămâne un reper de încredere pentru seniorii României. În total, echipa a răspuns de-a lungul timpului la aproximativ 117.300 de apeluri, sprijinind peste 22.300 de beneficiari unici din toate regiunile țării.

📞 Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001
🕗 Program: luni–vineri 08:00–20:00 | sâmbăta 08:00–16:00
📌 Apel gratuit, la nivel național

Citește și: Doi bărbați reținuți după un conflict violent în Mătăsari

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS