-2.2 C
Craiova
marți, 20 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăPoliticaEuropaPreşedintele Bulgariei, Rumen Radev, și-a anunțat demisia 

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, și-a anunțat demisia 

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat luni, într-un discurs, că va demisiona, alimentând speculaţiile larg răspândite potrivit cărora îşi va înfiinţa propriul partid politic, după ce ultimul guvern a demisionat luna trecută, relatează Reuters.

Într-un discurs televizat adresat naţiunii, luni, Rumen Radev a declarat că acesta este „ultimul său discurs în calitate de preşedinte” al Bulgariei, a transmis BTA. El a declarat că îşi va depune marţi demisia din funcţia de şef al statului şi şi-a exprimat convingerea că vicepreşedinta Iliana Iotova va fi un preşedinte interimar demn.

Rumen Radev a ocupat funcția de președinte al Bulgariei timp de nouă ani

De câteva săptămâni, au circulat speculații cu privire la posibila demisie a președintelui și la planurile sale de a conduce un proiect politic în cadrul alegerilor. Luna trecută, Radev a declarat presei că va dezvălui o inițiativă politică atunci când societatea se va aștepta cel mai puțin. Rumen Radev a ocupat funcția de președinte al Bulgariei timp de nouă ani. Speculațiile potrivit cărora acesta ar candida la alegerile parlamentare și ar aspira la funcția de prim-ministru existau de ceva timp și au fost confirmate acum.

„Pe parcursul mandatului meu, am acționat în interesul poporului și voi continua să fac acest lucru”, a declarat el. „Cei aflați la putere trebuie să reflecteze asupra motivului pentru care au încălcat încrederea cetățenilor și au subminat instituțiile. Dacă guvernul ar fi apărat interesele naționale, ar fi respectat Constituția și separarea puterilor și ar fi respins corupția și aroganța, nu s-ar fi pus problema formării partidului meu. După atâtea discuții, este clar că există deja un partid al consensului antimafia”, a spus Radev, citat de Novinite.

„Îmi recunosc greșelile, îmi dau seama de ceea ce nu am reușit să realizez“

El a cerut iertare și le-a mulțumit celor care au avut încredere în el pentru răbdarea lor.

„Îmi recunosc greșelile, îmi dau seama de ceea ce nu am reușit să realizez. Dar tocmai convingerea mea că vom reuși este unul dintre principalele motive ale acestei decizii”, a mai spus Rumen Radev.

„În acești nouă ani, Bulgaria a finalizat procesul de integrare europeană, pentru care toate guvernele permanente și interimare au depus eforturi susținute. Acum suntem membri ai spațiului Schengen și ai zonei euro. Un orizont stabilit de societatea noastră încă de la sfârșitul anilor 1990”, a amintit Radev, potrivit BTV.

Vicepreşedintele trebuie să preia funcţia de preşedinte pentru restul duratei mandatului

Potrivit articolului 97 din Constituţie, preşedintele republicii îşi poate înainta demisia Curţii Constituţionale înainte de expirarea mandatului. În acest caz, vicepreşedintele trebuie să preia funcţia de preşedinte pentru restul duratei mandatului.

Într-un termen stabilit la propria discreţie, Curtea Constituţională trebuie să decidă dacă preşedintele a demisionat din proprie voinţă. Dacă aceasta este concluzia, mandatul preşedintelui încetează, iar vicepreşedintele îi va lua locul, informează Agerpres.

Citeşte şi: Au apărut noi răspunsuri la inițiativa lui Donald Trump de a forma un „Consiliu pentru Pace”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS