Polițiștii din cadrul Secției 4 Craiova au fost sesizați, pe 14 ianuarie, de un bărbat de 48 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de mai multe persoane.
Potrivit primelor verificări, incidentul ar fi avut loc pe strada Aleea 4 Șimnic, pe terasa unei stații PECO, unde bărbatul ar fi fost atacat de patru persoane, pe care le cunoaște din vedere. Ulterior agresiunii, acesta a constatat și lipsa unei brățări pe care o purta la mâna stângă.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru:
- stabilirea cu exactitate a situației de fapt,
- identificarea persoanelor implicate,
- tragerea acestora la răspundere penală. Urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.
La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.
Citește și: Acțiuni pentru siguranța elevilor, desfășurate de polițiști și jandarmi în municipiul Caracal

