Două persoane au fost rănite joi la Portland de focuri de armă ale poliţiştilor federali, a anunţat poliţia din acest oraş situat în statul Oregon (vest). Incidentul ar putea alimenta tensiunile în Statele Unite, unde o femeie a fost ucisă cu o zi înainte la Minneapolis de un alt agent federal. FBI și anchetatorii statului Oregon au deschis o anchetă după acest incident.
Departamentul de Securitate Internă (DHS), care supraveghează poliţiştii implicaţi, a scris pe X că cele două persoane se aflau într-o maşină şi au încercat „să îi lovească pe poliţişti”, care au ripostat – o relatare oficială similară cu cea furnizată la Minneapolis, conform antena3.ro.
„Două persoane au fost spitalizate în urma unui atac armat care a implicat agenţi federali”, a explicat poliţia oraşului într-un comunicat.
Biroul local al FBI a anunţat scurt că anchetează acţiunile agenţilor poliţiei frontierelor (CBP), într-un mesaj pe X, înainte de a şterge postarea câteva minute mai târziu.

Potrivit autorităţilor federale, agenţii poliţiei de frontieră încercau să-l prindă pe pasagerul maşinii, „un venezuelean fără acte având legături cu aripa de prostituţie a bandei transnaţionale Tren de Aragua şi implicat recent în focuri de armă la Portland”. Persoana la volan, acuzată că a încercat să-i calce pe poliţişti, are, de asemenea, legături cu această bandă, potrivit DHS. Starea victimelor, un bărbat şi o femeie, rămâne „necunoscută”, potrivit poliţiei din Portland.
Acest ultim incident armat a avut loc după moartea unei femei la Minneapolis
Acest ultim incident armat implicând agenţi federali a avut loc după moartea unei femei de 37 de ani la Minneapolis, cu o zi înainte, ucisă de un agent al poliţiei imigraţiei (ICE).
Moartea ei a scos mii de oameni în stradă şi a stârnit o dezbatere aprinsă cu privire la instrucţiunile date de administraţia Trump forţelor de poliţie însărcinate să lupte împotriva imigraţiei.
❗️#America has risen up against @POTUS
— Aurora Borealis 🤫 (@aborealis940) April 5, 2025
Thousands of protesters have already flooded the streets of #Boston
Go USA! 🔥🔥🔥 pic.twitter.com/eyPcL96h1s
JD Vance a apărat vehement teza legitimei apărări în drama de la Minneapolis
Vicepreşedintele american JD Vance a apărat vehement teza legitimei apărări în drama de la Minneapolis, asigurând că agentul implicat a acţionat pentru a-şi proteja propria viaţă şi pe cea a colegilor săi, în timp ce victima încerca să-i calce cu maşina.
Dar această versiune este puternic contestată de opoziţia democrată locală, care se bazează pe mai multe înregistrări video arătând-o pe femeie la volanul unei maşini şi pe poliţist stând lângă vehicul.
Citeşte şi: Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

