3.4 C
Craiova
vineri, 2 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăLocalDoljPeste 48,5 milioane de lei, plătiți de AJPIS Dolj pentru beneficii de asistență socială, în perioada 8–9 ianuarie 2026

Peste 48,5 milioane de lei, plătiți de AJPIS Dolj pentru beneficii de asistență socială, în perioada 8–9 ianuarie 2026

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj va efectua, în luna ianuarie 2026, plăți în valoare totală de peste 48,58 milioane de lei pentru principalele beneficii de asistență socială acordate la nivelul județului.

Fondurile sunt destinate sprijinirii a peste 108.000 de beneficiari, care primesc alocații de stat pentru copii, indemnizații pentru creșterea copilului, stimulente de inserție și alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare.

Cele mai mari sume, pentru alocațiile de stat pentru copii

Cea mai mare parte a fondurilor este alocată plății alocațiilor de stat pentru copii. Astfel, peste 35,3 milioane de lei vor ajunge la 103.006 beneficiari din județul Dolj.

De asemenea, peste 11,43 milioane de lei sunt destinate unui număr de 3.314 beneficiari ai indemnizației pentru creșterea copilului.

Indemnizații și sprijin pentru adopție

AJPIS Dolj va plăti și alte forme de sprijin social, după cum urmează:

  • peste 1,45 milioane de lei pentru 1.777 beneficiari ai stimulentului de inserție;
  • peste 174.000 de lei pentru 125 beneficiari ai prevederilor OUG nr. 111/2010 (art. 31 și 32);
  • peste 120.000 de lei pentru 35 beneficiari ai indemnizației pentru concediul de acomodare în vederea adopției;
  • peste 89.000 de lei pentru 86 beneficiari ai indemnizației lunare de sprijin pentru adopție, acordată în baza Legii nr. 273/2004.

Calendarul plăților

Potrivit AJPIS Dolj, plățile în cont bancar vor fi efectuate în data de 8 ianuarie 2026, iar începând cu 9 ianuarie 2026, vor fi realizate plățile prin mandat poștal, pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de primire a drepturilor.

Reprezentanții instituției precizează că sumele sunt asigurate integral de la bugetul de stat și că plățile se vor desfășura conform calendarului stabilit.

Citește și: (VIDEO) Intervenție în Olt: două persoane salvate după ce au căzut în râul Olt, la Dobroteasa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS