Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, duminică, la B1TV, că aproape jumătate din certificatele de handicap sunt false și trebuie luate măsuri, așa cum s-a făcut în vară în privința concediilor medicale. Ministrul a susținut că măsurile care au fost luate cu concediile medicale fictive au adus economii la buget de peste jumătate de miliard de lei.
Alexandru Rogobete a spus că a existat „o breșă care a permis expandarea numărului de certificate” de handicap.
„O parte sunt drame, și aici rolul nostru este să susținem acești oameni care au într-adevăr o problemă. Dar s-a identificat că un procent mare, aproape de jumătate, sunt de fapt certificate false, care au bypass-at sistemele de monitorizare, și aici trebuie să intervenim”, a spus ministrul.
„Este pentru prima dată în ultimii 10 ani când în decembrie lăsăm farmaciile fără datorii”
El a subliniat că aceste certificate „poartă semnătura unor medici și, mai grav, poartă semnătura unei comisii care a validat”.
„Cred că după modificările făcute (…) acest fenomen se va reduce, așa cum s-a redus și fenomenul concediilor medicale. Toate măsurile pe care le-am luat în vară plus controale extinse au dus la economii de 120 milioane de lei pe lună din concedii medicale fictive. (…) Vorbim de economii din concedii medicale fictive, care ne-au permis ca la cele două rectificări bugetare plus săptămâna trecută în ședința de Guvern să introducem în sistemul de sănătate bani suplimentari. Este pentru prima dată în ultimii 10 ani când în decembrie lăsăm farmaciile fără datorii”, a precizat ministrul Sănătății.
Citeşte şi: Șeful ANPC: Lămâile și portocalele din magazinele din România sunt furaj animalier

