Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat că accesul adolescenţilor la reţelele sociale trebuie gestionat cu atenţie, iar soluţia potrivită ar fi un control parental mai ferm, nu o interzicere completă. Declaraţiile au fost făcute la Parlament, în contextul discuţiilor privind posibile reglementări asupra platformelor online folosite de minori.
Întrebat despre o eventuală interdicţie care să limiteze accesul celor sub 16 ani la TikTok, ministrul a precizat că astfel de măsuri sunt deja analizate în alte ţări.
„Ştiu că s-a luat în Australia, dar nici acolo nu sunt încă sancţiuni, este o interdicţie. Se poate discuta şi în România”, a afirmat ministrul.
Adolescenţii pot găsi căi de a ocoli interdicţiile
Ministrul Educaţiei şi Cercetării a avertizat că o restricţie fermă ar putea avea efect invers, determinând adolescenţii să găsească metode de ocolire a regulilor.
„Teama mea este că dacă vei interzice diverse lucruri, s-ar putea să creezi mecanisme prin care adolescenţii vor încerca să evite interdicţia şi oricum vor fi acolo fără să controleze ce se întâmplă”, a explicat acesta.
În lipsa unei monitorizări constante, spune oficialul, tinerii ar ajunge tot pe platforme, dar fără supraveghere şi fără conştientizarea riscurilor. Oficialul este de părere că responsabilitatea majoră trebuie să revină părinţilor, care trebuie să se implice activ şi să monitorizeze activitatea copiilor în mediul online: „Atitudinea mea este mai degrabă să avem un control parental foarte serios pentru aceste lucruri, mai ales în zona adolescenţei”.
„Un control parental mai puternic cred că ar fi calea de mijloc bună, dar, repet, trebuie începută o discuţie şi în ţară şi sunt soluţii diferite. România are nevoie de un cadru care să combine libertatea de utilizare a instrumentelor digitale cu măsuri de protecţie reală pentru minori ”, a concluzionat acesta.
Citește şi: Tânără sechestrată în propria casă şi bătută de fostul iubit

