Finala Campionatului Național Individual și pe Echipe de lupte seniori, desfășurată în perioada 28–30 noiembrie la Reșița, a adus clubului CSU Craiova o serie de performanțe notabile, atât la nivel individual, cât și pe echipe. Așa cum ne-au obișnuit, Mihalcea și Boicea n-au ratat podiumul, în timp ce Răzvan Kovacs și-a demonstrat încă o dată valoarea. De asemenea, o medalie frumoasă a venit și de pe tabloul feminin.
În întrecerea individuală, sportivii au demonstrat formă excelentă și determinare, obținând, per total, patru medalii. Kovacs Răzvan a cucerit titlul de campion național la categoria 61 kg, confirmând încă o dată valoarea sa pe plan intern. La categoria 57 kg, Mihalcea Florin a urcat pe podium cu medalia de argint, în timp ce Boicea David, la 74 kg, și Jamez Romero Yudelsis, la 62 kg feminin, au completat palmaresul clubului cu două medalii de bronz.
Și în competiția pe echipe clubul a avut o evoluție solidă, reușind să ajungă până în finală. Confruntarea decisivă cu CSS Târgu Mureș s-a încheiat la egalitate, 3–3, însă adversarii au avut avantaj la tușaveraj, scor 14–13, diferență care i-a trimis pe sportivii craioveni pe locul secund în clasamentul național.
Aurel Cimpoeru: „Sportivii mei au dat totul, ne-a lipsit un pic și șansa!“
Aurel Cimpoeru s-a arătat mulțumit de evoluția sportivilor clubului, care au adus Universității Craiova patru medalii. Totuși, acesta a recunoscut că îl supără gândul pierderii finalei pe echipe și că absențele din lot au făcut diferența.
„Avem o medalie de aur, prin Kovacs, una de argint obținută de Mihalcea și două de bronz, prin Boicea, la masculin și Yudelsis, la feminin. Ei sunt încă mici și nu pot să spun că așteptam aurul din partea lor. Da, poate mă gândeam la Mihalcea, că ar putea, cumva, să reușească, dar a fost dificil. El a pierdut în proba individuală în finală împotriva sportivului de la Constanța, iar apoi, la echipe, a reușit să-l învingă. Practic și-a luat revanșa. Asta este competiția, nu avem ce face, fiecare meci diferă. Oricum a pierdut în fața unui sportiv de lot național, care a încheiat pe locul 5 la Campionatele Mondiale, deci a avut meci foarte greu Mihalcea.
La echipe, pe tabloul masculin, am terminat pe doi. Am avut finala cu CSS Târgu Mureș. Meciul s-a terminat cu scorul de 3-3. Noi am tras tot campionatul fără un om în echipă, am avut cinci disponibili în loc de șase. La tușaveraj am pierdut cu 14-13, la un punct, la limită. Eu sunt supărat că a ieșit așa, pentru că vreau să câștig de fiecare dată, dar sunt mulțumit de sportivii care au intrat pe saltea. Ei au dat totul, ne-a lipsit un pic și șansa. Au fost meciuri în care puteam câștiga mai multe puncte pentru echipă. Locul doi este onorabil pentru Universitatea Craiova. La fete am terminat pe cinci, dar și acolo ne-au lipsit două sportive din echipă“, a declarat Aurel Cimpoeru.
Așteptări frumoase de la anul 2026
Antrenorul sportivilor craioveni își dorește ca anul 2026 să aducă prezențe internaționale pentru Mihalcea și Boicea, doi dintre cei mai valoroși luptători ai clubului.
„Am încheiat anul la CSU Craiova. A fost un an bun, cu medalii la toate competițiile la care am fost. Ne dorim ca și în 2026 să ne îndeplinim obiectivele. Pe plan extern, ar fi extraordinar ca cei doi juniori să participe la Campionatele Europene și Mondiale“, a mai spus Aurel Cimpoeru.
Citește și: Veste bună pentru fanii sportului din Bănie! Modificare esențială în Sala Polivalentă din Craiova

