5.6 C
Craiova
marți, 2 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDonald Trump l-a grațiat pe managerul unui fond de investiții condamnat pentru fraudă, după doar două săptămâni de pușcărie

Donald Trump l-a grațiat pe managerul unui fond de investiții condamnat pentru fraudă, după doar două săptămâni de pușcărie

Președintele SUA, Donald Trump, a redus pedeapsa unui fost manager de investiții, David Gentile, la doar câteva zile după ce a fost închis într-un dosar în care a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru fraudă. Înregistrările Biroului Penitenciarelor arată că David Gentile a fost eliberat miercurea trecută, la mai puțin de două săptămâni după ce fusese închis, informează Digi24.

Gentile, fostul director executiv și fondator al GPB Capital, a fost condamnat anul trecut pentru ceea ce procurorii federali au descris ca fiind o schemă de fraudare a peste 10.000 de investitori, prin prezentarea în mod fals a performanțelor fondurilor de capital privat. El este cel mai recent dintr-o serie de infractori „cu gulere albe” ale căror pedepse au fost reduse de Trump.

Condamnat pentru fraudă

David Gentile a fost condamnat în august anul trecut pentru fraude cu titluri de valoare și fraude electronice, iar sentința a fost pronunțată în luna mai anul acesta. Alături de el, a fost condamnat Jeffry Schneider la șase ani de închisoare pentru aceleași acuzații.

Procurorul american Joseph Nocella a declarat la momentul pronunțării sentinței lui Gentile că GPB Capital a fost construită pe o „fundatie de minciuni” și că compania a câștigat 1,6 miliarde de dolari folosind capitalul investitorilor pentru a plăti dividende altor investitori.

„Sentințele pronunțate astăzi sunt pe deplin meritate și ar trebui să servească drept avertisment pentru potențialii fraudatori că încercarea de a se îmbogăți profitând de investitori nu le va aduce decât un bilet dus către închisoare”, a declarat acesta.

Cum motivează Casa Albă

Însă Casa Albă susține că Departamentul de Justiție condus de fostul președinte Joe Biden a comis multiple greșeli și că investitorii erau conștienți că banii lor ar putea fi folosiți pentru a plăti dividendele altor persoane.

„Chiar dacă acest lucru a fost dezvăluit investitorilor, Departamentul de Justiție al lui Biden a susținut că era vorba de o schemă Ponzi”, a declarat oficialul Casei Albe. „Această afirmație a fost profund subminată de faptul că GPB le-a spus în mod explicit investitorilor ce se va întâmpla.”

Oficialul a citat, de asemenea, îngrijorările lui Gentile cu privire la faptul că procurorii au obținut mărturii false.

Donald Trump și un șir de grațieri

Comutarea pedepsei lui Gentile de către Trump nu îl absolvă de crimele sale, așa cum ar face-o o grațiere prezidențială completă, și nu elimină alte sancțiuni potențiale impuse.

Până în prezent, în al doilea mandat al său, președintele a grațiat sau a comutat pedepsele mai multor persoane condamnate pentru diferite tipuri de fraudă, inclusiv fraudă electronică, fraudă cu titluri de valoare, fraudă fiscală și fraudă în domeniul sănătății.

Luna trecută, el l-a grațiat pe Glen Casada, președintele Camerei Reprezentanților din statul Tennessee, care a fost condamnat pentru fraudă, spălare de bani și conspirație.

Citește și: Un mort și doi răniți după ce un șofer a intrat pe contrasens

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS