Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului prelungeşte termenul de înscriere în cadrul programului pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii „Start-Up Nation – România”, ediţia 2024.
Platforma de înscriere va rămâne deschisă timp de 45 de zile lucrătoare, începând cu ora 10:00 a primei zile de înscriere şi până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului, dar nu mai târziu de şapte zile lucrătoare de la terminarea ultimului curs de formare, conform news.ro.
”Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului anunţă prelungirea termenului de înscriere în cadrul programului pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii „Start-Up Nation – România”, ediţia 2024. Modificarea a fost aprobată prin Ordinul ministrului nr. 2338 din 21 noiembrie 2025, publicat în Monitorul Oficial nr. 1091/26.11.2025”, transmite ministerul.
Cursurile de formare antreprenorială sunt încă în desfăşurare
Cursurile de formare antreprenorială, finanţate prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021–2027, sunt încă în desfăşurare. Din acest motiv, termenul iniţial – maximum 45 de zile pentru depunerea cererilor de finanţare – era insuficient pentru asigurarea de şanse egale tuturor absolvenţilor de cursuri antreprenoriale, precum şi pentru oferirea unei perioade de timp în care aceştia să-şi deschidă noi întreprinderi cu care să participe la finanţare.
În urma modificării, pentru dobândirea de competenţe antreprenoriale în cadrul Modulului 1 şi Modulului 3, platforma de înscriere va rămâne deschisă timp de 45 de zile lucrătoare, începând cu ora 10:00 a primei zile de înscriere şi până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului, dar nu mai târziu de 7 zile lucrătoare de la terminarea ultimului curs de formare.
Citeşte şi: CSM, aviz negativ pe proiectul pensiilor speciale

